VIDEO- Un bărbat din Maramureș a declarat război unei berze. Ce spun vecinii superstițioși?
Superstițiile au înspăimânat locuitorii din Maramureș, după ce un bărbat a declarat rzăboi unei berze. Bărbatul cele mutarea cuibului, dar oamenii se tem.
"Un bărbat din Maramureș a declarat război unei berze. Supărat că pasărea îi face mizerie în fața porții, a sesizat autoritățile, iar acum cuibul va fi mutat de pe stâlpul din fața casei, la 100 de metri depărtare. Vecinii spun însă că este semn rău. Berzele sunt specie protejată de lege, iar cine le distruge cuibul este pedepsit aspru", a transmis Simona Pătruleasa.
Berzele venite din ţările calde și-au făcut cuib în fața gospodăriei lui Gheorghe acum trei ani. Bărbatul le-a considerat semn bun, dar în scurt timp a declarat război păsărilor. A făcut sesizări și a cerut autorităților să ia măsuri.
"Dezastru! Toată noaptea fac gălăgie! Mizerie cât încape! Nu îți vine să te apropii de curte! Să-l mute unde or vrea să îl mute! Să-l ducă în stânga, în dreapta, să mă lase în pace să pot intra în curte!", a declarat Gheorghe.
Bărbatul s-a adresat la Ministerul mediului, iar acolo a fost luat în serios. Prin ordin de ministru, cuibul va fi mutat 100 de metri mai departe, în fața altei case. Vecinii nu văd cu ochi buni măsura.
"Dacă-l sparge, zice o vorbă din bătrâni că dacă îl sparge, barza aduce cărbuni, îi pune pe vârful casei și arde casa", a spus un român.
"N-ar trebui mutat că nu ne face nimic.
Pe noi nu ne deranjează!", a spus un român.Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
"Mie îmi sunt dragi, mă uit după ele!", a spus un român.
Alții nu se tem de superstiții, ci de faptul că barza ar putea face mizerie în fața casei unde va fi mutată.
Potrivit ordinului, cuibul de berze din satul Sârbi trebuie mutat până la finalul lunii martie. Distrugerea este sancţionată cu amenzi cuprinse între 30.000 şi 60.000 de lei.