Lecție de viață de la un bărbat din Brașov. Deși este in scaun cu rotile, Ioan Sporea deszăpezește zilnic trotuarul din fața casei lui, dar și a vecinilor.
În fața unei case din localitatea Prejmer, un bărbat în scaun cu rotile a fost surprins cum muncește de zor la deszăpezit. Cu o lopată, Ioan se chinuie să curețe trotuarul din fața curtii până la stația de autobuz din apropiere.
- Nu e greu să dați zăpada?
- Nu e, m-am obișnuit. Ca multe alte lucruri. Da, e drept că din căruț e mult mai greu, fiind o persoană cu dizabilități, spune bărbatul.
Aceste imagini au ajuns virale pe internet și au impresionat o țară întreagă. Bucuros că ar putea fi un exemplu pentru milioane de oameni, Ioan a acceptat să își spună povestea.
Povestea bărbatului în scaun cu rotile care deszăpezește singur trotuarul
În ziua de 24 octombrie 1994 viața lui s-a schimbat pentru totdeauna. Avea doar 14 ani în momentul în care a fost implicat într-un accident de tren, în urma căruia ambele picioare i-au fost retezate.
„E greu să spun cum am reușit să depășesc. Voință, în primul rând. Plus de asta oameni lângă mine, familie care m-a ajutat, moral vorbind, chiar și fizic”, spune bărbatul.
„Faptul că este o persoană cu dizabilități nu l-a împiedicat niciodată să facă și să mă ajute la treburile gospodărești și nu numai. N-a ținut cont că dacă a fost de săpat, a săpat soțul, dacă s-a defectat ceva niciodată nu s-a dat înapoi”, spune soția bărbatului.
Ioan și Catarina au împreună un copil în vârstă de opt luni. Capul familiei vrea să fie un exemplu pentru pruncul lui, așa că nu se dă în lături de la nicio provocare.
„Nu e ușor, dar trebuie făcut că dacă nu o fac eu fiecare își face pentru el, acolo o mică parte, și restul nu contează”, spune bărbatul.
Oamenii au cuvinte de laudă despre bărbatul în scaun cu rotile care deszăpezește și la vecini
Toți cei care îl cunosc pe Ioan au numai cuvinte de laudă la adresa lui.
„Mi se pare un exemplu bun de urmat. În condițiile lui să facă treaba asta. E normal să ne curățăm fiecare în jurul casei. Numai că uitați nu sunt toți la fel. Așteaptă să vină cei de la primărie să curețe”, spun localnicii.
„E un om harnic, un om care în ciuda faptului că a fost destul de chinuit în viață, probabil de mai bine de 20 de ani este în scaun cu rotile, nu ține cont de asta și chiar a înfruntat viața cu toate problemele pe care le-a avut”, spune primarul.
Deszăpezirea tortuarului din fața locuinței este obligatorie. În Brașov amenzile pornesc de la 800 de lei și pot ajunge până la 2500 de lei în cazul agenților economici.