VIDEO - Un hoț a fost bătut crunt de către agenții de pază dintr-un magazin
Imagini șocante într-un magazin din Capitală, după ce un hoț a fost prins în acţiune de către paznici. Fără să anunțe autoritățile, agenții de securitate l-au bătut crunt.
Întins pe jos, unul dintre hoții prinşi este bătut fără milă de bodyguarzi. El avea asupra sa 8 role de caşcaval. Un alt coleg al hoţului a reuşit să se facă nevăzut până la sosirea acestui echipaj de intervenţie.
În zadar a încercat paznicul care a filmat bătaia să își potolească colegii. Hoțul a fost din nou pus la pământ și a urmat o nouă rundă de lovituri.
Pentru ieșirea lor, agenții implicați în scandal au rămas fără loc de muncă.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„In niciun caz nu se afla in atributiile firmei de servicii de securitate sa foloseasca violenta in magazinele noastre, indiferent de motive”, spune conducerea magazinului.
Reprezentanții companiei de pază susțin că este vorba despre un caz izolat.
În plus, în apărarea lor paznicii susțin că ar fi fost amenințați cu moartea de către hoț.„Agenții noștri au fost amenințati chiar și cu moartea atat a lor cât și a familiilor lor, că sunt o grupare și sunt mulți, inclusiv că sunt așteptați afară de către alți indivizi pregătiți să intre să-i scape. Este un incident regretabil ce nu definește valorile companiei noastre și stăm la dispoziția organelor competente pentru cercetarea și ancheta cazului”, spune conducerea magazinului.
După ce imaginile au ajuns în spaţiul public, pe fir au intrat şi polițiștii, care îi anchetează pe bodyguarzii agresivi.