VIDEO Un tânăr afacerist din Argeș a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Bărbatul era însoțit de soție și de unul dintre copii, care au supraviețuit ca prin minune
Un afacerist de 39 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Soția și copilul au supraviețuit ca prin minune accidentului.
Pasiunea pentru aventură și motoare i-a adus sfârșitul unui tânăr antreprenor de 39 de ani din județul Argeș. Bărbatul a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul în timp ce se plimba într-o pădure. Era însoțit de soția și unul dintre cei doi copii, care au reușit să scape cu viață. Vă avertizez, urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional, a
transmis Cristian Sabbagh.
Afacerist mort în accident de ATV
La 39 de ani, Sorin trăia cea mai frumoasă etapă a vieții. Atinsese apogeul carierei, fiind coordonatorul zonal al unei companii care promovează nutriția sănătoasă, și avea o familie frumoasă. Se stabilise împreună cu soția și cei doi copii într-o zonă pitorească din județul Argeș, înconjurată de văi abrupte și păduri întinse. Aici a găsit Sorin zona perfectă pentru pasiunea sa: plimbările cu ATV-ul.
Sorin era mândru de ultima sa achiziție, un ATV foarte puternic. Cu el ar fi ieșit în noaptea tragediei la plimbare prin pădurile din localitatea Budeasa, împreună cu soția și copilul de zece ani. La un moment dat, vehiculul cu cei trei membri ai familiei s-a răsturnat într-o râpă.
Cea care a sunat la 112 a fost chiar soția lui Sorin. Echipajele sosite a locul evenimentului au găsit-o pe femeie lângă copilul rănit și soțul inconștient.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Nu se știe deocamdată ce manevră greșită a dus la producerea tragediei. Cert este că Sorin Porojan era un motociclist experimentat. Făcea parte din comunitatea motocicliștilor argeșeni și participa la evenimentele umanitare organizate de bikeri.
Si in judetul Mures, un adolescent de 15 ani a fost ranit dupa ce s-a rasturnat cu ATV-ul. Pompierii militari au intervenit ca sa-l salveze.