In articol:
UPDATE. Cu sprijinul polițiștilor din București, 6 indivizi pakistanezi au fost reținuți. Aceștia urmează să ajungă în această noapte la Timișoara, pentru audieri.
Au fost momente cumplite seara trecută, în cartierul Fabric din Timișoara! Un tânăr afgan, de aproximativ 28 de ani a fost ucis cu sânge rece cu un cuțit în inimă și abdomen, iar mai apoi lăsat să zacă
Imediat după atac, vinovatul s-a făcut nevăzut. Un trecător a observat trupul neînsuflețit al tânărului și a sunat imediat la 112 pentru ajutor, în jurul orei 22:00. Din păcate, medicii nu l-au mai putut salva pe afgan, aceștia fiind nevoiți să constate decesul.
Din primele informații, tânărul ar fi fost ucis cu trei lovituri de cuţit, iar agresorul ar fi un conaţional de-al său.
Ce au descoperit oamenii legii la fața locului?
Până acum, polițiștii au reușit să rețină doi migranți, care ar fi putut vedea scenele de groază. Pe lângă cuțitul plin de sânge, oamenii legii au mai găsit și o rangă.
Până îl vor prinde pe criminal, polițiștii sunt în alertă. Locuitorii din zonă au povestit că într-una dintre casele de pe strada Căprioarei locuiesc mai mulți cetățeni asiatici.
Un pakistanez dă vina pe un român pentru crimă
Un pakistanez judecat în Franța pentru uciderea unei tinere de 23 de ani dă vina pe un „român misterios” pentru crimă. Marți, acesta s-a prezentat în fața magistraților de la Curtea de Arbitraj Val-de-Marne, din Créteil, acolo unde a negat că el este vinovat pentru uciderea unei tinere de 23 de ani, care a fost găsită fără viață în portbagajul mașinii lui, scrie Le Parisien .
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În anul 2019 ar fi fost făcută descoperirea macabră. Sandra Bignet era legată de mâini și de picioare, cu fața lipită cu bandă adezivă.
„Stăteam pe un culoar, făcând ordine. Am auzit un zgomot destul de plictisitor de lucruri căzând. Am auzit o voce, un strigăt înăbușit. M-am uitat în jur. M-am dus în partea cealaltă a magazinului și atunci am văzut că românul și ea se certau, o prindea de gât”, a povestit pakistanezul acuzat de omor.