Update:  Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, va emite la începutul săptămânii viitoare ordinul de suspendare a lui Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, dacă vor fi îndeplinite condiţiile.

"În conformitate cu prevederile legale şi procedurile stipulate în Codul administrativ, reprezentantul Guvernului în teritoriu are atribuţia de a aplica legea în situaţiile în care sunt îndeplinite toate condiţiile procedurale prealabile.

În cazul de faţă, prefectul trebuie să emită un ordin de suspendare din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, dacă sunt îndeplinite condiţiile. Prefectura nu are niciun amestec în licitaţiile şi contractele încheiate de Consiliul Judeţean. Rolul nostru este de a verifica legalitatea actelor administrative ale Consiliului Judeţean, ale consiliilor locale şi ale primarilor, pentru a ne asigura că acestea sunt în conformitate cu legislaţia în vigoare. Până în prezent, nu au existat probleme în acest sens şi ne asigurăm că vom continua să ne îndeplinim atribuţiile în mod obiectiv şi imparţial", a declarat pentru AGERPRES Daniel Onofrei.

 

Update:  Fosta soție a lui Dumitru Buzatu a făcut declarații după ce a fost suspendată din partid.

”Reacția noastră, cel puțin la organizația Vaslui suntem toți în ședință, e clară. Credem că președintelui nostru i s-a înscenat cazul, dar chiar dacă ar fi adevărat nu înțeleg de ce am eu o responsabilitate în acest moment", a spus Gabriela Crețu pentru Antena 3 CNN.

"Sunt membră a Partidului Social Democrat. Suntem despărțiți de mai bine de 20 de ani și divorțați legal din 2015. Am aceeași relație pe care o au toți colegii, o relație colegială. Lucrăm împreună. De ce să fiu eu suspendată din partidul la care am construit timp de 33 de ani, în care am condus campanii, în care am câștigat eu personal cinci dintre ele? Mi se pare nedrept",
a mai declarat Gabriela Crețu.

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, în vârstă de 68 de ani a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie, vineri seara, când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract. De asemenea, locuința președintelui CJ Vaslui din localitatea Mărăşeni, comuna Ştefan cel Mare a fost percheziționată în aceeași seară.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii DNA Iaşi.

Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii DNA Iaşi.

[Sursa foto: Colaj Hepta & Digi24]

Banii au fost descoperiți în portbagajul mașinii președintelui CJ Vaslui

Dumitru Buzatu urmează să fie prezentat la Tribunalul Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, a anunțat DNA într-un comunicat de presă.

Citește și: "Sunt 100% nevinovat". Care au fost ultimele cuvinte ale unui condamnat la moarte

Suma uriașă de bani ar fi fost primită de Dumitru Buzatu de la un denunțător la un restaurant unde ieșise să ia cina. Mai apoi, anchetatorii i-au găsit banii în portbagajul maşinii.

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu

[Sursa foto: Libertatea]

”În perioada 08.05.2023 – 07.09.2023”, Dumitru Buzatu i-a cerut unui om de afaceri, care este martor în dosar, „sume de bani, reprezentând un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care acesta din

urmă îl încheiase cu Consiliul județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui astfel încât contractul să se deruleze în bune condiții (plată facturilor)”, au menționat procurorii.

Citește și: Schimbări pentru deținuții României. Pot face comenzi online sau pot trimite gardienii să le facă cumpărăturile

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că va convoca sâmbătă, de urgenţă, Biroul Politic Național. Totodată, a spus că va propune excluderea lui Dumitru Buzatu din partid, ceea ce s-a adeverit.

"Voi convoca mâine de urgență Biroul Politic Național în format online și voi propune colegilor excluderea domnului Dumitru Buzatu din partid. Am spus întotdeauna că în mandatul meu toleranța pentru faptele de corupție este ZERO! Iar cei care nu înțeleg acest lucru nu au ce căuta în PSD!", a scris Marcel Ciolacu, vineri, pe pagina sa de Facebook.

Și fosta sa soţie, senatoarea PSD Gabriela Creţu, a fost suspendată din partid. De asemenea, pe 23 septembrie, Marcel Ciolacu a anunțat că fiul lui Dumitru Buzatu, Tudor Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. 

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

”Aştept explicaţie statutară şi legală pentru suspendarea mea din partid. Voi face contestaţie la Comisia de integritate”, a scris Gabriela Creţu pe grupul senatorilor PSD imediat după vestea suspendării.

Vineri seară, Tudor Buzatu, a precizat că nu știe nimic.

„Nu am nicio informație, tatăl meu e plecat din localitate la pescuit. Nu știu nimic”, a declarat Tudor Buzatu, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului pentru Libertatea.

Ce avere are Dumitru Buzatu?

Conform declarației de avere, Președintele CJ Vaslui are 9 terenuri, dintre care 5 sunt dobândite în anul 2018, 2 în anul 2008 și 2 în 2006. Patru terenuri sunt agricole, două forestiere, două intravilane, iar unul se află în "altă categorie”. Cel mai mare teren al său are 46745 m2, urmat de unul de 33614 m2. Ce mai mic teren are 708 m2.

Conform declarației de avere, Președintele CJ Vaslui are 9 terenuri, dintre care 5 sunt dobândite în anul 2018, 2 în anul 2008 și 2 în 2006.

Conform declarației de avere, Președintele CJ Vaslui are 9 terenuri, dintre care 5 sunt dobândite în anul 2018, 2 în anul 2008 și 2 în 2006.

[Sursa foto: Digi24]

De asemenea, în declarația sa de avere apar 5 clădiri, 4 bunuri mobile, dintre care două autoturisme, o șalupă și un ”alt mijloc de transport”.

Dumitru Buzatu a fost ales deputat în 1992, iar în anul 2012, a devenit președintele Consiliului Județean Vaslui.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si