In articol:
Acțiune de amploare de DN2. Polițiștii au încercat să oprească pentru control rutier un șofer, care i-a ignorat și a încercat să fugă. Urmărirea ca în filme s-a soldat cu tragerea a câteva focuri de armă, cu intenția de a-l opri pe șofer.
Urmărire cu focuri de armă
Acțiunea s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 23.30. Polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Odobești, se aflau în comuna Broșteni și au efectuat semnalul de oprire unei autoutilitare.
Conducătorul auto nu a respectat semnalul polițiștilor, le-a acroșat mașina și a fugit pe drumul DN2, spre comuna Andreiașu de Jos.
Echipajul de poliție a început urmărirea șoferului, ajutată de alte 2 echipaje de poliție.
Pentru a-l opri de șoferul fugar, s-a efectuat uz de armă, prin 4 focuri de avertisment în plan vertical.
Nu au reușit să scape
Șoferul autoutilitarei a fost oprit în afara comunei Andreiașu de Jos, fiind folosit un dispozitiv oprire forțată (Spike Strip System) de către un echipaj din cadrul Serviciului Rutier.
Conducătorul auto, un tânăr de 18 ani și pasagerul minor, în vârstă de 15 ani, au fugit în pădure, fiind imobilizați și încătușați de către polițiști.
Tânărul de 18 ani a fost condus la sediul Poliţiei Orașului Odobești, unde s-a stabilit faptul că nu posedă permis de conducere, aparatul etilotest indicând un rezultat de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, polițiștii l-au condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore urmând ca mâine, 5 septembrie, să fie prezentat instanței cu propuneri legale.