VIDEO- Vacanța de schi scoate 2.000 de euro din buzunar. Ce prețuri sunt pe pârtii?
Vacanța de schii a copiilor scoate mulți bani din buzunar. Un sejur a ajuns să coste chiar și 2.000 de euro. Care sunt prețurile de care se lovesc oamenii la munte?
Așadar, chiar dacă vremea va fi favorabilă pentru schi, prețurile nu sunt la fel de bune. Părinții care vor să îi ducă pe copii la munte în vacanța care începe de azi, se vor lovi de tarife uriașe. Un sejur în Poiana Brașov ajunge să coste în jur de două mii de euro. Suma include cazarea, echipamentul, instructorul de schi și cartelele pentru transportul pe cablu, a transmis Simona Pătruleasa.
Pârtiile din Poiana Brașov vor fi arhipline în următoarele trei săptămâni. Asta pentru că elevii din toată țara vor intra, pe rând, în vacanță. Mulți părinți vor să profite de zilele libere, dar și de zăpada din belșug și au rezervat deja un sejur în stațiune. Primul pas este găsirea unei cazări. La acest hotel de patru stele au fost pregătite pachete speciale pentru concediul la schi.
Hotelul este aproape plin, avem și oferte pentru oaspeții noștri. Ofertele pornesc de la 85 de euro de persoană, în camera dublă, pentru un sejur minim de 3 nopți, cazare cu demipensiune, facilități pentru închirieri schiuri, echipamente. Avem shuttle de la hotel către pârtie care circulă non stop de la 8 dimineața până la 5 după amiaza, a declarat Mirabela Bârsa, reprezentant hotel.
În drum spre pârtii, o mare parte dintre turiști vor avea nevoie de echipament de schi, iar cei mai mulți apelează la centrele de închirieri din Poiana Brașov.
Este 60 de lei pentru copiii sub 12 ani, 70 de lei peste 12 ani, adică și adulți. Ce conține echipamentul? Schiuri, clăpari, bețe și casca de protecție este 20 de lei în plus, a declarat Vlad Nimăt, administrator școală de schi.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
La mare căutare în vacanța copiilor sunt instructorii de schi. La această școală cei 15 monitori au agenda încărcată, iar 80% dintre ei au deja cursuri programate în următoarele săptămâni.
Sunt foarte multe programări, joi, vineri, sâmbătă, duminică fully booked. După 4-6 ore pot să se descurce pe o pârtie de începători, cu teleschi sau baby schi. O ședință de instructaj este de 380 de lei pe aceste două ore și o singură oră 220 de lei, a declarat Tudor Gîrniță, instructor schi.
Și pentru a se putea bucura din plin de pârtii, turiștii au nevoie și de cartele pentru transportul pe cablu. Un schi pass valabil o zi întreagă costă 200 de lei pentru adulți și 120 de lei pentru copii.
Dacă facem un simplu calcul, vedem că o familie cu un copil, care va petrece o săptămână de vacanță în Poiana Brașov va trebui să își pregătească un buget de peste nouă mii de lei, fără mâncare.
Întregul domeniu schiabil din Poiana Brașov este deschis, iar stratul de omăt măsoară între 30 și 40 de centimetri.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro