VIDEO -Vaccinarea din etapa a doua a fost amânată.Nu sunt destule doze
Vaccinarea românilor cu vârste sub 65 de ani, inclusiv cei cu boli cronice, va fi amânată cu 17 zile, pentru că nu avem destule doze pentru imunizare.
România are, în acest moment, un deficit de 117 mii de doze de vaccin. Tocmai de aceea, persoanele sub 65 de ani, programate între 30 ianuarie și 11 februarie, vor fi decalate cu până la 17 zile.
Acestea vor fi anunțate printr-un SMS data și ora reprogramării, iar informațiile vor putea fi regăsite și pe conturile personale de pe platforma de vaccinare.
Rămân pe lista inițială de imunizare românii peste 65 de ani și, totodată, vaccinarea va continua pentru persoanele din centrele sociale, pacienții pe dializă, cei imobilizați la pat dar și pentru persoanele fără adăpost.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Criza numărului de vaccinuri vine după ce Moderna a anunțat că va livra, săptămână viitoare, cu 20 la sută mai puține doze decât erau așteptate inițial.
„Trebuie menționat faptul că românii care au făcut deja prima doză nu vor fi reprogramati, ci vor primi rapelul la data stabilită”, relatează corespondentul Kanal D la Timișoara.
Până acum, peste 500 de mii de români au fost vaccinați împotriva Covid-19.