VIDEO- Vânzări record înainte de mărirea TVA-ului. Imobiliarele sunt la mare căutare
În ultimul timp, imobiliarele sunt la mare căutare. Acest lucru se datorează faptului că, începând cu anul 2024, se va mări TVA-ul
Locuințele noi se scumpesc considerabil de anul viitor. TVA-ul va urca de la 5 la 9 la sută, pentru apartamentele de până în 120 de mii de euro. Vestea i-a făcut pe mulți să se grăbească și să facă rost de bani pentru a cumpăra acum, pe ultima sută de metri o casă nouă. Așa se face că, un singur dezvoltator, a vândut numai luna trecută 15 apartamente, a
Silviu Văduva este dezvoltatorul unui complex imobiliar de lux, din zona de nord a Capitalei. A construit aici sute de apartamente de 2 și 3 camere iar în ultima lună a înregistrat vânzări record. Cei mai mulți sunt clienți care au vrut să prindă TVA-ul actual, de 5 la sută.
Fiecare scumpire anunțată creează și un val de oameni care vor să beneficieze de legislația din prezent care are un tva de 5% față de 9%.
Putem spune că în ultima lună am încheiat antecontracte sau am tranzacționat complet în jur de 15 apartamente, a declarat Silviu Văduva, dezvoltator.
Iar valul de clienți chiar înainte de încheierea anului se explică în bani. Modificările codului fiscal aduc, de la 1 ianuarie, scumpiri în ceea ce privește prețul locuințelor noi. Vorbim despre cele de până in 120 de mii de euro, care au maximum 120 de metri pătrați.
Cei 5 mii de euro economisiți, i-a putut folosi în utilarea casei.
S-ar fi simțit, deoarece să plătești TVA de 5 mii sau 10 mii de euro... este o diferență de 5 mii de euro, bani pe care ai putea să îi investești în altceva... să mobilezi o cameră sau să îți cumperi alte obiecte de mobilier, a declarat Natalia Oneț, proprietar.
Se anunță scumpiri semnificative pe piața imobiliară și la prețul de bază al apartamentelor noi. În zona de nord a Bucureștiului nu vor fi reduceri pe viitor, dimpotrivă. Cele mai vândute sunt apartamentele de 2 camere.
Se construiesc mai mult apartamentele de 2 camere pentru că sunt mai mulți doritori decât pentru 3 sau 4 camere, a declarat Silviu Văduva, dezvoltator.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
În acest moment, prețul unui apartament nou într-un complex rezidențial pleacă de la suma de 100 de mii de euro, pentru 2 camere și poate ajunge la 200 de mii de euro pentru locuințele de 3 camere cu priveliște la lac.
Citește și: Ce avere uriașă are IPS Teodosie. Salariul de arhiepiscop al Tomisului, în declarația de avere- DOCUMENT
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro