In articol:
Cei care vând zi de zi la tarabe știu cel mai bine cât de chibzuiți sunt oamenii atunci când vine vorba de propriul buget. Iar când banii se termină pe neobservate, cumpărătorii mai pleacă cu câte un fruct, măcar pentru a-și satisface pofta.
Fructe luate gratis când bugetul dispare pe nesimțite
Chiar dacă de multe ori vânzătorii închid ochii, nu înseamnă că nu-i observă pe cei care pun în traistă câte un fruct.
Domnul Bălan e din Dâmbovița, iar de 20 de ani își vinde la tarabă fructele și legumele. A întâlnit mulți clienți care au plecat fără să achite, dar cel mai tare îl supără că munca nu este apreciată.
Oamenii spun că cei care fac astfel de gesturi sunt împinși, în primul rând, de sărăcie.
Dar nu numai fructele sunt la mare căutare, ci și lavanda, ne spune chiar vânzătoarea.
Nu numai în piețe se practică acest lucru, ci și în marile magazine, unde până și produsele de bază cum ar fi cașcavalul, untul sau brânza, au fost puse sub sigilii.