VIDEO Victima lui zăcea îngropată într-o pădure de lângă Berlin, ucigașul petrecea alături de prieteni. Cei care îl cunosc pe criminal sunt în stare de șoc: „Când am auzit, am rămas prost!”
Bărbatul și-a mințit rudele că tânăra l-a părăsit. Părinții lui au încercat să o găsească, dar nu au reușit, așa că au dat-o dispărută pe fată.
Tăcut și cu ochii în pământ, așa a fost adus la Curtea de apel din Craiova individul de treizeci și doi de ani care și-a ucis și îngropat iubita în vârstă de treizeci și șapte de ani. Cei doi plecaseră în Germania, la muncă, luna trecută. Individul își bănuia concubina că vorbea și cu alți bărbați, astfel că după un scandal monstru pe fondul geloziei a atacat-o pe femeie cu brutalitate.
A bătut-o până când a lăsat o fără suflare: „Pentru fata plângem, că era cuminte.”
Crima s-a petrecut într-un cartier de la marginea Berlinului. După ce a realizat ce a făcut, individul a târât cadavrul până în pădurea aflată la câțiva kilometri. Acolo a îngropat trupul neînsuflețit, apoi a părăsit țara și s-a întors în România: „A fost un copil foarte cuminte. Nu că e nepotul meu.”
Acasă, bărbatul și-a mințit rudele că tânăra l-a părăsit. Părinții lui au încercat să o găsească, dar nu au reușit, așa că au dat-o dispărută pe fată. Anchetatorii români și germani au intrat pe fir, iar după o săptămână de cercetări au descoperit cadavrul femeii: „Erau oameni cumsecade, și el și ea.”
Ulterior conflictului, în data de paisprezece octombrie, bărbatul a părăsit teritoriul statului german, ajungând la domiciliul lui din municipiul Băilești în cursul zilei de cincisprezece octombrie două mii douăzeci și patru.
În tot acest timp criminalul nu a dat nimic de bănuit. Ba chiar își chema prietenii la chefuri și grătare: „Când am auzit, am rămas prost! Cum adică făcea și grătar, mâncau, venea finul său de la Craiova.” Individul a fost arestat preventiv și este acuzat de omor. În următoarele zile va fi predat autorităților din Germania.