VIDEO - Victoraș Micula petrece în Elveția, în loc să fie la tribunal
Victoraș Micula a fost trimis în judecată pentru că ar fi accesat ilegal bazele de date ale MAI și s-ar fi deghizat în polițist la o percheziție oficială.
Perchezițiile cu mascați, audierile și anchetele penale nu l-au determinat pe fiul magnatului orădean Micula să renunțe la extravaganțe. Victor continuă să sfideze în stilul caracteristic autoritățile din România, care l-au trimis în judecată pentru acces ilegal al unui sistem informatic, instigare la divulgarea informațiilor calsificate și uzurparea de calități oficiale. Cât de îngrijorat se-arată în fața acuzațiilor?
Stăpân peste toate- așa cum îi place să pară pe rețelele de socializare- Victoraș Micula ar fi reușit să intre în bazele de date secrete ale MAI cu ajutorul unor polițiști.
Extrem de influent, a luat parte la percheziționarea lui Alin Mărginean, un interlop recidivist din Oradea, pe care l-a reclamat că s-a urcat beat la volan. Ca să nu fie recunoscut, s-ar fi îmbrăcat în uniformă cu emblema Poliției Română, iar fața și-ar fi acoperit-o cu o cagulă. Chiar dacă a știut că are probleme cu legea, bogătașul a organizat o petrecere cu lăutari, într-un hotel de cinci stele din Zurich.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„Azi iubesc pe altcineva, care merită toată iubirea mea”, le mărturisește el lăutarilor din Elveția.
Recent, Victor a vizitat capitala Angliei unde s-a filmat lângă roata London Eye și s-a plimbat pe malul Tamisei. Pentru că este mai mult plecat prin țări străine, deocamdată nu a fost audiat de procurori.
Când și-a dat seama că se îngroașă gluma, a șters postările în care apare fericit și a postat imagini din timpul unui tratament, semn că s-a îmbolnăvit.
„Nu am COVID, ala ar fi bun față de ce am eu”, se plânge Victoraș Micula, brusc bolnav.
Anchetatorii spun că în demersul ilegal complici i-au fost patru polițiști din cadrul Biroului de Supravegheri Video Oradea care i-au pus la dispoziție un user și o parolă.
Astfel a avut acces la date confidențiale, cum ar fi adrese exacte, numere de telefon. Printre cei despre care a vrut să obțină date personale se află și cântăreața de muzică populară Vlăduța Lupău.