VIDEO-Vlad Pascu, pedeapsă redusă. O nouă dezamăgire pentru părinții victimelor tragediei din 2 Mai
Vlad Pascu a fost audiat prin video conferință, alături de avocații săi. De asemenea, acesta și-a recunoscut faptele.
,,Vlad Pascu a fost prezentat astăzi în fața judecătorilor. Șoferul drogat care a ucis doi tineri anul trecut, în accidentul de la 2 Mai, nu a venit însă fizic în față magistraților. Este al doilea termen din dosarul sau, după ce la prima înfățișare, judecătoarea a venit nepregătită în instanța și a dezamăgit familiile victimelor. Ce s-a întâmplat la termenul de astăzi, aflăm de la colega mea, Raluca Sevastru'', a transmis Cristina Dorobanțu.
,,Cel de al doilea termen de judecată a început cu o nouă dezamăgire pentru părinții victimelor. Avocatul celor două familii a cerut refuzare a judecătoarei care se ocupă de acest dosar, după ce la primul termen a întrebat dacă este prezent la proces și unul dintre tinerii uciși în accident, dar și pentru felul în care a tratat dosarul. Cererea a fost însă respinsă de Judecătoria Mangalia, așadar dosarul va fi soluționat de aceeași judecătoare.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Vlad Pascu a fost audiat prin video conferință alături de avocații lui. Acesta și-a recunoscut faptele și a anunțat că dorește să meargă pe o procedură simplificată cerere admisă de judecătoare, ceea ce înseamnă că va putea fi judecat rapid doar în baza probelor adunate de procurori astfel va putea beneficia de o reducere a pedepsei cu o treime.
Tatăl lui Sebi a ieșit în lacrimi și ne-a mărturisit că îi este teamă că nu îi va putea face dreptate fiului său și mama Robertei a izbucnit în lacrimi.
Este nemulțumită de modul în care este tratat dosarul aici la Judecătoria Mangalia.Părinții au solicitat însă prin avocatul lor schimbarea încadrării din ucidere din culpă, în omor calificat, asta însemnând o pedeapsă mai mare.
În aceste condiții s-a stabilit un nou termen de judecată. Rămâne de văzut așadar ce se va stabili la următorul termen care va avea loc pe 4 aprilie''.