VIDEO- Vremea rea a făcut ravagii în țară. O formațiune noroasă care seamănă cu o „tornadă” a apărut în județul Bistrița-Năsăud
Sfârșitul verii a venit cu vreme rea în mai multe zone din România. După mai multe zile de caniculă, ploile și vijeliile au făcut ravagii în unele orașe din România.
Tornadele sunt reprezentate de un vânt foarte puternic ce acționează sub formă de vârtej de aer.
Acestea sunt mai puțin frecvente în România fiind mai des întâlnite pe teritoriul Americii de Nord.
Mai mulți nori de furtună au fost surprinși în fotografii. Aceștia sunt cunoscuți sub numele de Shelf cloud (nori - sertar, formă similară cu cea a unui sertar) sau Cumulonimbus Capillatus Arcus. Shelf cloud este un nor extrem de fotogenic și apreciat de către vânătorii de furtuni.
„În acest sens, IGSU a transmis un mesaj Ro-Alert pentru alertă meteo, cod portocaliu de ploi torențiale și vijelii. Localitățile
cu cod portocaliu, din Bistrița-Năsăud sunt: Bistrița, Năsăud, Beclean, Telciu, Teaca, Lechința, Nimigea, Rebrișoara, Târlișua, Spermezeu, Căianu Mic, Zagra, Dumitra, Șintereag, Chiochiș, Braniștea, Petru Rareș, Uriu, Șieu-Măgheruș, Nușeni, Șieu, Matei, Salva, Negrilești, Budacu de Jos, Șieu-Odorhei, Mărișelu, Galații Bistriței, Urmeniș, Chiuza, Budești, Coșbuc, Ciceu-Giurgești, Sânmihaiu de Câmpie, Milaș, Runcu Salvei, Miceștii de Câmpie, Ciceu- Mihăiești, Silivașu de Câmpie.”
În Satu Mare vântul puternic a măturat tot.
Furtuna a făcut prăpăd aseară în Satu Mare. Acoperișurile unor blocuri au fost smulse și aruncate peste mașinile oamenilor. Vântul sufla cu o putere de neimaginat încât unii copaci au căzut peste autoturismele parcate.
În comuna Pechea din județul Galați în gospodăriile oamenilor se strânsese o cantitate considerabilă de apă în urma ploilor puternice.
În oraşul Bistriţa, mai multe localități au rămas fără curent electric.
În Mureş, furtuna a pus la pământ mai mulţi copaci. Un panou publicitar a căzut peste o mașină în parcarea unui centru comercial. Localnicii au primit mai multe mesaje Ro-Alert de vreme extremă. Mai multe mașini au rămas blocate pe diferite drumuri din cauza ploilor puternice.