VIDEO- Zeci de meserii pot fi experimentate de copii. Cei mici își pot descoperi pasiunile

Copiii își pot descoperi pasiunile, pentru a lucra pe viitor cu plăcere. Experimentarea meseriilor are loc la Destiny Park.

Redactia Stirile Kanal D,

Zeci de meserii, experimentate de copii [Sursa foto: Captură Știrile KANAL D]

DISTRIBUIE
acest articol

Zeci de copii și tot atâtea variante de cariere! În timp ce unii își doresc să devina pompieri, scafandri sau medici, alții visează să fie fermieri sau piloți. Și pentru că nu au încă habar despre ce presupun aceste meserii, cel mai bine este să le încerce. Iar copii chiar asta au făcut de curând, la un parc de distracții inedit, care le permite să experimenteze peste 40 de meserii, a

transmis Cristina Dorobanțu.

Zeci de meserii pot fi experimentate de copii

Când ești mic, visezi să faci de toate. Iar când ești mare, îți dai seama, uneori, că poate nu ai ales cariera potrivită. Ca să evite astfel de situații, micuții își dau seama încă de pe acum că trebuie să încerce mai multe meserii și să aleagă corespunzător. Și chiar asta au făcut, la parcul de distracții din apropierea Capitalei, unde pentru câteva ore, copiii pot să aleagă orice meserie își doresc.



Avem de asemenea una dintre cele mai mari academii de zbor unde trainuim stewarzi, piloți, copiloți, de aceea am vrut să susținem Destiny Park, dându-le copiilor oportunitatea aceasta să se dezvolte, să se distreze și să-și aleagă jobul visurilor lor, a declarat Hakki Guntay, general manager Turkish Airlines.

E un concept grozav, eu când eram copil nu am avut asemenea oportunități să încerc toate aceste meserii,

a declarat Ozgur Kivanc Altan, ambasadorul Turciei în România.

Zeci de copii și părinți au experimentat, chiar în ziua de Moș Nicolaie, diverse meserii, cu posibilele situații în care ar putea fi puși. Pentru câteva ore, s-au distrat de minune și au simțit pe pielea lor ce înseamnă să fii adult.

Mie mi-a plăcut mult la simularea de avion!, a spus un copil.

Citeste si: Cresc pensiile în România! Despre ce sumă este vorba,  când va avea loc majorarea și cine sunt beneficiarii- kanald.ro

Citeste si: Victor Dorobanțu, roman care joacă în “Wednesday", vorbește în premieră despre iubita sa: “M-a abordat ea pe mine, pe social media”. Cum sărbătoresc de Ziua Îndrăgostiților- wowbiz.ro

Citeste si: Șefa ANM, despre „primul episod de iarnă autentică” din 2025: Sunt trei avertizări meteo, de ninsori, viscol și ger- antena3.ro

Departamentul de poliție... să fiu pilot și cam atât!, a spus un copil.

Foarte interesante, îi învață și măsuri de prim ajutor, au fost și pompieri, au stins un incendiu mai devreme...chiar foarte interesant!, a spus un copil.

43 de meserii și tot atâtea experiente de neutitat. De la casieri și până la fermieri, de la polițiști, până la piloți, absolut nimic nu a rămas neîncercat de zecile de copii dornici să aibă parte de aventurile vieții lor.

Evident, copiii își descoperă destinul la noi în parc, așa sperăm, asta ne dorim, copiii vin, încearcă diverse meserii, în parcul nostru din Băneasa, se bucură de 3 ore și jumătate, sau de o zi întreagă și iată azi, de Moș Nicolaie, am avut acest eveniment în care am pilotat un avion, a declarat Anamaria Pascaru, director marketing park de distracții.

Joaca educativă este una dintre cele mai căutate activități din zilele noastre, iar pentru o astfel de zi experimentală, părinții scot din buzunar aproximativ 200 de lei.

Citeste si: 250 de lei în plus pentru pensionare, din luna aprilie. Cine sunt cei 1.500.000 de beneficiari?- kfetele.ro

Citeste si: Alexandru Papadopol spune "DA" chiar de Ziua Îndrăgostiților. Primele imagini de la cununia civilă: "Ce emoții și ce bucurie"- radioimpuls.ro

Citeste si: Șefa ANM, despre „primul episod de iarnă autentică” din 2025: Sunt trei avertizări meteo, de ninsori, viscol și ger- antena3.ro

Citește și: VIDEO- Anuța Iuga și soțul, despre femeia modernă din Maramureș. Cum se împarte viața între familie și carieră?

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI