Vieți distruse în urma războiului din Ucraina. Soldații amputați încearcă să ducă din nou o viață normală: ”Totul era atât de întunecat”

Pe măsură ce contraofensiva Ucrainei avansează - cu câștiguri limitate și fără progrese decisive - numărul persoanelor amputate din țară crește vertiginos.

Numai în prima jumătate a acestui an au fost 15.000 de persoane amputate, potrivit Departamentului de Sănătate din Kiev, informează BBC. Ministerul nu vrea să dezvăluie câți sunt soldați. Autoritățile păzesc îndeaproape cifrele privind victimele, dar este probabil ca marea majoritate să fie militari.

Soția lui Andrii, alături de el în momentele grele

Asta înseamnă mai multe cazuri de amputare în șase luni decât a avut Marea Britanie în cei șase ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, când 12.000

de soldați și-au pierdut membrele. S-ar putea să fie mult mai mulți în cel mai nou război din Europa. Ucraina este cea mai minată țară din lume, potrivit fostului ministru al apărării din această țară, Oleksii Reznikov. Războiul Rusiei creează aici o armată de amputați, o bandă rulantă de corpuri distruse. 

Citește și: Președintele Klaus Iohannis, declarații despre exportul cerealelor ucrainene: ,,Am găsit soluţii atât pentru tranzitul produselor agricole din Ucraina spre pieţele mondiale, cât şi pentru a gestiona exportul acestor produse spre România''

Îi întâlnim pe unii dintre ei la o clinică de reabilitare din capitala Kiev și la un spital din sud-estul Ucrainei. Singurul gând al Alinei Smolenska, atunci când soțul ei, Andrii, a fost rănit, a fost să ajungă la căpătâiul lui. "Am vrut doar să fiu cu el, să îl ating, să îi spun că nu este singur", spune ea. "În astfel de situații, când o persoană are nevoie de sprijin, îi atingeam mâna.

Dar când a ajuns la el în spital, acest lucru a fost imposibil. Am văzut că Andrii chiar nu avea mâini, așa că i-am atins piciorul și am început să vorbesc cu el", spune ea. 

Soldatul de 27 de ani și-a pierdut vederea și ambele brațe

"I-am spus: "Suntem o familie. Nu vă faceți griji. Bineînțeles, vor fi momente dure, dar suntem împreună'". Cu câteva ore înainte, Andrii Smolenskyi fusese la comanda unei mici unități de cercetare pe frontul de sud al Ucrainei.

În timp ce tânărul de 27 de ani începea să iasă dintr-un șanț, o explozie a străpuns pământul și cerul. Următoarea sa amintire este aceea că s-a trezit în spital. 

Citește și: Un alt război ar putea izbucni la doi pași de Marea Neagră. Ce ascunde conflictul reaprins dintre Azerbaidjan și Armenia

"Părea un vis", spune el, "totul era atât de întunecat".

Încet-încet, și-a dat seama că nu-și putea mișca mâinile și că avea ceva pe ochi. Andrii și-a pierdut vederea, cea mai mare parte a auzului și ambele brațe- una amputată deasupra cotului, cealaltă mai jos. Schijele i-au fost înfipte adânc sub piele. Fața lui a trebuit să fie reconstruită. 

”Ea este eroina mea, alături de mine 100%”

Patru luni mai târziu, la o clinică din Kiev el face recuperare, alături de alți veterani de război.

Andrii este înalt și slab, cu simț al umorului și o voce ușor răgușită. Ultima sa operație a fost pentru a i se scoate un tub de respirație din gât. Alina, în vârstă de 27 de ani stă lângă el, pe patul de spital, cu capul cuibărit pe umărul lui, cu mâna sprijinită pe genunchiul lui. Cuvintele lor și râsetele lor se suprapun adesea.

Citește și: Criza dronelor rusești: Armata Română ia măsuri suplimentare de securitate. ”Am dislocat niște radare, ne-am activat apărarea şi am avut multe discuții cu partenerii şi aliații noştri''

"Soția mea este incredibilă", spune Andrii. "Ea este eroina mea, alături de mine 100%". Andrii este "recunoscător lui Dumnezeu" că a scăpat de orice leziune cerebrală. Indicativul său de apel în armată era "apostolul", iar el crede că supraviețuirea sa a fost miraculoasă. "Din punct de vedere psihologic a fost greu să trec prin asta, dar când mi-am acceptat noul corp, aș spune că m-am simțit bine", spune el. "Provocare acceptată". 

De când a început războiul, medicii au tratat 20.000 de soldați răniți- și continuă să numere. "Aceasta este linia noastră de front", spune Dr. Oksana, un anestezist. "Facem ceea ce trebuie să facem. Aceștia sunt oamenii noștri, soții, tații, frații și fiii noștri".