„Termenul de 11 ani este pentru întregul proiect finalizat, evident că primele stații vor fi gata mult mai repede”, a declarat în cadrul unei emisiuni TV, Emil Boc, primarul Clujului. „Evident că va depinde foarte mult de licitații”, a spus edilul orașului.
Metroul vine din centrul comunei Florești, care este cea mai mare comună din România, cu o populație estimată la 70.000-80.000 de locuitori, și ajunge până în centrul municipiului Cluj-Napoca, pe o distanță de 14,4 km.
În etapa a doua este prevăzută extensia spre cealaltă comună limitrofă a Clujului, Gilău, care este după Florești, astfel încât metroul va asigura o alternativă importantă la transportul rutier.
Metroul va fi finanțat cu fonduri europene
„Ceea ce este important este că există resursa financiară în acest moment, pentru că este prins în Planul de reziliență al României cu Comisia Europeană, iar Uniunea Europeană susține foarte mult toate modalitățile de transport alternative la mașini și mai ales orice mijloc de transport verde, nepoluant.
Asta este marea noastră șansă, pentru că din 2008 n-a mai fost niciodată vreo șansă în istoria UE când țările pot depăși limita de deficit de 3 la sută și acest Plan de reziliență, care se adaugă la proiectul de buget european 2021-2027 asigură resursa financiară”, a declarat Emil Boc.
„Acum mingea este în terenul nostru: să terminăm la timp proiectele, pentru ca banii europeni să fie atrași.
De aceea, eu marți vor supune deja aprobării în Consiliul Local studiul de prefezabilitate”, a spus primarul municipiului Cluj-Napoca.
Citeste si: Ce oraș din România va avea un stadion în valoare de 45 de milioane de euro și sală polivalentă de 27 de milioane de euro
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Care sunt noile măsuri implementate de către Metrorex pentru a se evita supraaglomerarea de la metrou
Proiectul trebuie realizat în termenul maxim de 128 de luni
El a detaliat calendarul proiectului: „Până în 31 decembrie 2022 trebuie să parcurgem etapa studiului de prefezabilitate, licitația de proiectare și execuție și atunci, în 2022, dacă avem până în 31 decembrie semnat contractul, suntem eligibili pe fonduri europene, după care urmează acest interval de timp maxim, de 128 de luni, pentru realizarea proiectului”, a mai spus Emil Boc.
Sursa: Digi24