Administraţia Naţională de Meteorologie a prezentat, luni, evoluţia temperaturilor şi a precipitaţiilor în următoarele două săptămâni. 

În prima parte a intervalului, vremea se va răci accentuat. 

În  Banat, din data de 29 octombrie, vremea se va răci accentuat, astfel că temperaturile vor deveni treptat apropiate de normalul perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 14...17 grade în 29 octombrie la 10...12

grade în intervalul 30 octombrie- 1 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8 noiembrie, când sunt prognozate maxime de 16...19 grade, mediat regional. Aceeasi evoluţie o vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între 2 şi 4 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 4...8 grade.

Citeste si: Când vin ninsorile în România. Ce ne așteaptă după cea mai călduroasă lună octombrie din ultimii 53 de ani

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în data de 29 octombrie şi din nou în perioadele 2-3 noiembrie şi 6-8 noiembrie.

În  Crişana, din data de 29 octombrie, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor temperaturi apropiate de normalul perioadei.

Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 13...15 grade în 29 octombrie la 10...12 grade în intervalul 30 octombrie- 1 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8noiembrie, când sunt prognozate maxime de 15...19 grade, mediat regional. O evoluţie similară vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între 0 şi 3 grade, urmând
ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 3...7 grade.

Citeste si: Prognoza meteo: Ne așteaptă o iarnă grea!

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în data de 29 octombrie şi din nou în perioadele 2-3 noiembrie şi 6-8 noiembrie.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

După data de 29 octombrie, în  Transilvania, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în general apropiate de normalul acestei perioade din an. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 13...15 grade în 29 octombrie la 8...12 grade în intervalul 30 octombrie- 2 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, maximele urmând a se încadra într-un ecart mediu de 12...16 grade. O evoluţie similară vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între -2 şi 2 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 2...5

grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în data de 29 octombrie şi din nou în perioadele 2-3 noiembrie şi 6-8 noiembrie.

Şi în  Maramreş  vremea se va răci accentuat începând din 29 noiembrie, astfel că temperaturile vor deveni treptat apropiate de normalul perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 12...14 grade la 9...12 grade în intervalul 30 octombrie- 2 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8 noiembrie, când sunt prognozate maxime de 14...17 grade, mediat regional. Aceeasi evoluţie o vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între -2 şi 2 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 3...7 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în data de 29 octombrie şi din nou după data de 2 noiembrie.

În  Moldova, începând din 29 octombrie, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în general apropiate de normalul perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 11...14 grade în 29 octombrie la 7...10 grade în intervalul 30 octombrie- 2 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic diurn de 10...13 grade, mediat regional. O evoluţie similară vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între -2 şi 2 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 2...6 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în data de 29 octombrie şi din nou în perioadele 3-4 noiembrie şi 6-8 noiembrie.

În  Dobrogea, începând din data de 30 octombrie, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor temperaturi sub cele normale ale perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 16...17 grade în 29 octombrie la 9...12 grade în intervalul 30 octombrie- 1 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8 noiembrie, când sunt prognozate maxime de 14...18 grade, mediat regional. O evoluţie similară vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între 2 şi 6 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 6...8 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în data de 30 octombrie şi din nou în perioada 3-4 noiembrie.

În  Muntenia, din data de 30 octombrie, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în general sub limitele climatologic specifice perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 17...19 grade în 29 octombrie la 8...12 grade în intervalul 30 octombrie- 1 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8 noiembrie, când sunt prognozate maxime de 14...16 grade, mediat regional. O evoluţie similară vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între 2 şi 5 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 4...8 grade.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Urmează cea mai grea iarnă din ultimii 30 de ani. Anunțul ȘOC al meteorologilor

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în data de 30 octombrie şi din nou în perioadele 3-4 noiembrie şi 6-8 noiembrie.

În  Oltenia,  din data de 30 octombrie, răcirea accentuată a vremii va determina înregistrarea unor temperaturi în general sub limitele climatologic specifice perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 18...20 de grade în 29 octombrie la 9...12 grade în intervalul 30 octombrie- 1 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori apropiate şi chiar peste cele normale în prima decadă a lunii noiembrie, în special în perioada 4-8 noiembrie, când sunt prognozate maxime de 15...17 grade, mediat regional. O evoluţie similară vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele se vor situa în medie între 2 şi 6 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de 5...8 grade.

Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în jurul datei de 30 octombrie şi din nou în perioadele 3-4 noiembrie şi 6-7 noiembrie.

Citeste si: Ne așteaptă o IARNĂ CUMPLITĂ! Vortexul polar va face PRĂPĂD!

La munte, din data de 29 octombrie, vremea se va răci accentuat, determinând înregistrarea unor temperaturi în general sub cele normale ale perioadei. Astfel, maximele diurne vor scădea de la o medie de 8...12 grade în 29 octombrie la 1...6 grade în intervalul 30 octombrie – 1 noiembrie. Ulterior, este estimată o încălzire treptată a vremii, determinând un ecart termic cu valori peste cele obişnuite în prima decadă a lunii noiembrie, fiind prognozate maxime în medie de 5...10 grade. O evoluţie similară vor avea şi valorile nocturne ale temperaturii aerului, cu o scădere bruscă şi semnificativă, astfel că la sfârşitul lunii octombrie şi începutul lui noiembrie minimele vor fi negative în toată zona, în medie între -8 şi -2 grade, urmând ca în cea de-a doua săptămână de prognoză să crească la valori de -2...4 grade.

Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în perioada 29...30 octombrie, atunci când -mai ales la altitudini de peste 1400 m- vor predomina ninsorile şi din nou în perioadele 2-4 noiembrie şi 6-8 noiembrie.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si