In articol:
Congresul Partidului Naţiune Oameni Împreună (NOI) se va întruni marţi pentru alegerea conducerii, iar fostul prim-ministru Viorica Dăncilă a decis că va candida pentru funcţia de preşedinte. Viorica Dăncilă a anunțat la sfârșitul lunii martie că părăsește PSD după o activitate de 26 de ani și că se înscrie în NOI.
Viorica Dăncilă şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al partidului, în timp ce pentru funcţia de preşedinte executiv candidează Francesco Şerban, iar pentru cea de secretar general- Cornelia Bălos.
Citeste si: 1.026 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în ultimele 24 de ore, mai multe decât în ziua anterioară
„Primul Congres al Partidului Națiune Oameni Impreună, își va alege mâine, 12 aprilie, noua conducere.
Congresul se va desfășura la Sala Amfiteatru de la Institutul Naţional de Statistică, potrivit unui comunicat al partidului, transmis luni.
De ce a decis Viorica Dăncilă să părăseacă PSD
Fostul prim-ministru și fost preşedinte al PSD Viorica Dăncilă a anunţat, în data de 29 martie, plecarea din formaţiunea politică, după o activitate de 26 de ani. Viorica Dăncilă declară că nu i-a fost uşor să ia această hotărâre, dar nu se mai regăseşte în deciziile pe care social-democraţii le iau.
"Cred că mulți dintre d-vs v-ați întrebat dacă mai există o șansă ca România să ne aparțină. Mi-am pus și eu, de nenumărate ori, această întrebare, și da, cred cu convingere că acest lucru se poate realiza. Cum? Doar dacă fiecare dintre noi luăm decizii radicale.
Citeste si: Anunț important. Ce cuprinde pachetul de măsuri pe care Guvernul îl prezintă astăzi
Eu am luat acum această decizie. După 26 de ani de carieră politică în PSD, m-am hotărât să o iau de la capăt. De astăzi sunt membru al unei formațiuni politice noi. Partidul,,Națiune Oameni Împreuna”(NOI). Un partid tânăr, cu oameni tineri, dar valoroși, oameni care au decis să nu mai stea deoparte.
Nu a fost ușor ca după 26 de ani în care am activat în Partidul Social Democrat să fac acest pas. L-am făcut însă pentru că NU mă mai regăsesc în PSD, nu mai rezonez cu deciziile pe care actuala conducere le ia. Nu eu i-am tradat, ei ne-au trădat pe mulți dintre noi, au dezamagit încrederea acordată de foarte mulți români. Mi-am asumat activitatea mea publică, cu bune și rele. De aceea, sunt convinsă că revenirea mea în politică va atrage și multe critici. Însă, ca un om care își iubește țara, ca un bun român, nu pot sta deoparte când văd că lucrurile nu merg bine", este mesajul postat de Viorica Dăncilă pe Facebook.
De ce a revenit Viorica Dăncilă în scena politică
Viorica Dăncilă susţine că a revenit în politică ”pentru a crea consens, pentru un vis mai vechi în care politica poate fi şi altfel, o politică în care interesul personal şi cel de partid să fie înlocuit cu interesul naţional”.
"Nu am ales să revin în politică pentru a crea sau a întreține divergențe cu cineva sau pentru a ataca celelalte formațiuni politice, chiar dacă am fost atacată cu încrâncenare și agresivitate, chiar din interiorul partidului din care făceam parte. Am revenit în politică pentru a crea consens, pentru un vis mai vechi în care politica poate fi și altfel, o politică în care interesul personal și cel de partid să fie înlocuit cu interesul național.
Acest tip de abordare, de gândire politică, pe care o apreciez, pe care o susțin și care mă definește, am regăsit-o în rândul membrilor Partidului "Națiune Oameni Împreună"(NOI).
Am găsit aici oameni care nu au mai făcut politică, oameni serioși, cu experiență relevantă în domeniile lor de activitate. Viziunea lor bazată pe patriotism, adevăr, consens, comuniune, credință autentică, se identifică cu viziunea mea, cu ceea ce îmi doresc pentru România și pentru români.
Am făcut acest pas având convingerea că, indiferent dacă am mai făcut sau nu politică, indiferent în ce partid am activat, fiecare avem datoria de a ne implica, dacă ne dorim un viitor mai bun", a mai scris Viorica Dăncilă.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Politicianul apreciază că ”a venit vremea să ne unim forţele, pentru ca România să fie un stat respectat, un stat modern şi european, un stat în care soarta fiecărui român să conteze”.
Citeste si: Ce dosare mai are pe rol Elena Udrea. A fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”
Viorica Dăncilă a deţinut funcţia de premier, a fost preşedintele PSD şi candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale din 2020. AAceasta a intrat în turul al doilea, alături de Klaus Iohannis, care a învins-o cu un scor aproape dublu.
Ulterior, Dăncilă a fost de acord să demisioneze de la conducerea PSD şi a intrat într-un con de umbră.
Citeste si: Cum poate România să profite de retragerea multinaționalelor din Rusia