In articol:
"Controversa pare să fie cuvântul de ordine la Săptămâna de Modă de la Paris. În timp ce cântărețul Sam Smith a iscat discuții aprinse despre ținuta bizară pe care a purtat-o, la show-ul casei de modă Balenciaga manechinele au defilat în rochii realizate din ghiozdane sau sutiene", a transmis Christian Sabbagh.
Controverse la Săptămâna Modei
Cântărețul Sam Smith a dat scena pe podiumul de modă și a defilat pentru casa de modă Vivienne Westwood. Artistul a creat controversă, după ce a îmbrăcat o ținută sumară, de inspirație scoțiană, care semăna mai degrabă cu o lenjerie de corp. Aceasta a fost accesorizată cu mai multe eșarfe, pantofi cu platformă, dar și un toiag din lemn, care a atras critici din partea specialiștilor în modă.
Citește și: VIDEO- Sam Smith, apariție controversată. Specialiștii în modă au fost șocați!
Nici a doua creație purtată de artist nu s-a lăsat mai prejos. Rochia neagră, cu un design neobișnuit, a atras toate privirile.
Brandul Balenciaga a uimit în acest an publicul cu mai multe creații avangardiste pentru sezonul toamnă-iarnă. Rochiile realizate din ghiozdane sau sutiene, dar și pantalonii purtați pe post de bluză au fost cele mai virale ținute ale serii. În acest an, etichetele au fost la vedere.
Kim Kardashian, ambasadoarea brand-ului, și-a făcut apariția la show-ul susținut la Paris într-o rochie lungă, din dantelă neagră. Părul prins în coadă i-a lăsat la vedere spatele gol, dar și eticheta Balenciaga, pe care a purtat-o drept accesoriu. Alături de ea, în primul rând, a mai fost și Serena Williams, care a purtat un palton albastru și un colier cu diamante de mii de dolari. Săptămâna modei de la Paris se va încheia mâine, cu un show al casei Louis Vuitton.