In articol:
Vladimir Putin s-a născut la data de 7 octombrie 1952 în Leningrad.
1964. JUDO
Chiar și în ziua de azi, au apărut multe „glume” pe seama faptului că președintele practică JUDO. Ei bine, acesta a început să practice judo fiind marcat de asediul de 872 de zile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Era hotărât și disciplinat, iar la vârsta de 18 ani avea centura neagră la judo și un loc trei în competiția națională de juniori. De atunci, judo a făcut parte din personalitatea sa de „macho”.
1968. Intră în KGB
După absolvirea universității, Putin a fost recrutat de KGB, în serviciul de contraspionaj, iar în 1976 a terminat cursul de perfecționare al KGB din Ohta, Leningrad.
El a servit la direcția numărul 5 a KGB-ului, care combătea opoziția politică.
Începe cariera sa politică
În mai 1990, începe cariera sa politică, urmând să fie prima dată numit consilier al primarului Sankt Petersburg-ului în domeniul afacerilor internaționale.
De atunci și până în 1999, Vladimir Putin a săvârșit cu succes atribuțiile sale politice și toate au ajuns să servească pentru ceea ce avea să devină: președinte al Rusiei cu patru mandate.
Războiul dintre Rusia și Ucraina
Cel mai controversat moment din viața lui Putin este fără doar și poate decizia sa de a trimite armata rusă spre Ucraina, provocând astfel un război.
Acesta a început pe 24 februarie a acestui an și nu pare să se termine prea curând, ba din contră, armata rusă pare că pierde teren.
Citeste si: Incendiu la Spitalul de Copii ”Sf. Ioan” din Galaţi. Mai mulți pacienți au fost evacuați
Astfel, cea mai nouă amenințare și cea care sperie marii lideri politici, dar și oamenii de rând, este un posibil atac nuclear din partea Rusiei.