Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a fost vaccinat marţi seara împotriva COVID-19. Imunizarea liderului de la Kremlin, în vârstă de 68 de ani, s-a făcut în privat, a anunţat purtătorul său de cuvânt, fără a preciza tipul de vaccin administrat.
"Vladimir Putin s-a vaccinat împotriva coronavirusului. Se simte bine. Mâine va avea o zi de lucru completă", a declarat marţi seară Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenţia de presă RIA Novosti.
Faptul că Putin nu se vaccinase împotriva coronavirusului, deși a lăudat în repetate rânduri eficiența vaccinului rusesc Sputnik V, numindu-l "cel mai bun vaccin din lume", a stârnit controverse. Putin a fost unul dintre ultimii lideri mondiali rămași neimunizați, mai scrie The Moscow Times.
Vladimir Putin nu s-a lăsat filmat în timpul vaccinării
„În ceea ce privește vaccinarea în fața camerelor, nu-i place”, a mai precizat purtătorul de cuvânt de la Kremlin.
În luna februarie, președintele rus Vladimir Putin declara că se va vaccina împotriva COVID-19, dar că nu vrea să facă „pe maimuța” și să fie vaccinat în fața camerelor de luat vederi.
De asemenea, Putin consideră că vaccinul rusesc Sputnik V cu care se va vaccina este „cel mai bun din lume” din toate punctele de vedere, în timp ce, în opinia lui, celelalte vaccinuri au defecte.
Peskov a refuzat să precizeze cu ce vaccin a fost imunizat Putin, spunând reporterilor că „toate cele trei vaccinuri rusești sunt foarte bune și eficiente”.
Rusia are trei vaccinuri împotriva virusului SARS-CoV-2, Sputnik V, dezvoltat de Institutul Gamaleia din Moscova, EpiVacCorona, dezvoltat de Institutul Vektor din Novosibirsk și CoviVac, produs de Centrul Ciumakov.
Cu toate acestea, Rusia nu s-a declarat foarte încrezătoare că vaccinul Sputnik va fi aprobat în Uniunea Europeană prea curând, a anunțat fondul suveran rus, sâmbătă, în contextul în care serul dezvoltat în Rusia.
Rușii nu vor să se vaccineze cu Sputnik, arată un sondaj
Campania de vaccinare în masă în Rusia a avut un start mai lent decât se spera la începutul lui 2021, iar imunizarea lui Putin va fi probabil privită ca un efort de a spori încrederea publicului în vaccinurile produse de Rusia, mai scrie sursa citată.
Doar aproximativ 4 milioane din cei 144 de milioane de cetățeni ai țării au primit până acum două doze de vaccin și alte 2 milioane o primă doză.
Un sondaj realizat în luna martie a arătat că aproape două treimi dintre ruși nu vor să fie vaccinați cu Sputnik V.