In articol:
Alexandru Rafila a arătat că fiecare care a hotărât începerea noului an școlar a înregistrat o creștere a numărului de infectări cu coronavirus, însă România ar putea vedea o evoluție îngrijorătoare, dacă nu se ajunge pe o pandă descrescătoare.
În acest sens, profesorul spune că ar trebui regândită modalitatea în care copiii interacționează cu persoanele vârstnice din familie, după începerea școlii.
El este de părere că ar trebui un set de reguli în fiecare casă și dă exemplul interacțiunii dintre copii și bunici, fiind nevoiți să poarte mască și să respecte pe cât posibil o anumită distanțare.
„Ceea ce cred că ar mai fi de făcut odată cu începerea şcolii ar fi regândirea interacţiunilor pe care le vor avea copiii cu persoanele vârstnice din familie, care nu trebuie evitate, dar trebuie oarecum, nu reglementate, dar să respecte anumite proceduri interne ale familiei, în care interacţiunea cu vârstnicii care au boli cronice să fie oarecum la
Utilizezi masca şi în casă, de exemplu, dacă vreau să stau cu bunicul meu, şi o utilizează şi el. Nici lucrul acesta nu a fost discutat, dar e legat de începerea şcolilor în mod evident”, a arătat profesorul Alexandru Rafila, la Digi 24.
Alexandru Rafila: Cine va primi vaccinul anti-Covid
Vorbind despre vaccinul anti-Covid, Rafila a explicat cine va avea acces mai întâi la vaccinare.
„Există vaccinuri care probabil se vor administra într-o singură doză, există vaccinuri care se vor administra în două sau trei doze. Tipul de vaccin s-ar putea să fie diferit. Adică, de exemplu, să dăm la persoanele tinere, la copii un anumit tip de vaccin și la vârstnici putem să dăm alt tip de vaccin.
Problema cu persoanele vârstnice este că nu răspund la fel la vaccinare.
Reacția imună a unei persoane vârstnice este mai slabă decât reacția unei persoane tinere, mai ales la persoanele cu boli cronice. Or, ei constituie principala categorie care trebuie protejată împotriva acestei infecții. Și atunci o să existe probabil o prioritizare.
În primul rând, trebuie prioritizate categoriile care să aibă acces la vaccin în prima fază, care sunt persoanele vârstnice, boli cronice, personal medical, personal din serviciile esențiale pentru funcționarea unei țări, după care restul populației. S-ar putea să existe un vaccin care să fie mai eficient la bătrâni și atunci vor avea prioritate vârstnicii”, a declarat Alexandru Rafila.