In articol:
Vor recupera sau nu elevii zilele în care nu au fost la școală din perioada grevei? Greva profesorilor pare că nu se mai termină, iar cei mai afectați sunt elevii. Când se vor recupera zilele pierdute în tot acest timp?
Iată când se va termina anul școlar 2022-2023!
Greva profesorilor a fost suspendată. Acum atât, profesorii, elevii, cât și părinții vor să afle ce se va întâmpla cu vacanța de vară.
De aproximativ trei săptămâni, profesorii au început greva în contextul nemulțumirilor pe care aceștia le au privind salariile din partea Guvernului. Cu toate acestea, calendarul școlar nu se prelungește. Iată ce se va întâmpla cu vacanța de vară și când se termină anul școlar 2022-2023.
Vacanţa de vară din acest an rămâne, cel puţin momentan, neschimbată.
Greva profesorilor a fost suspendată
După trei săptămâni de grevă și proteste, Sindicatele din învățământ au anunțat suspendarea grevei. În această perioadă sindicatele au purtat nenumărate negocieri cu guvernanții.
„F ederația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație "SPIRU HARET", în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct:
- principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
- acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024. În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată ”, se arată în comunicatul transmis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație "SPIRU HARET".