Vouchere de 100 de lei pentru cei ce se vaccinează anti-COVID. Vezi de unde pot fi ridicate
Ministerul Sănătăţii a stabilit cum se acordă voucherele pentru cei care se vaccinează anti-COVID-19 și de unde pot fi ridicate.
Cei ce se vaccinează cu schema completă vor primi cinci tichete de masă, în valoare de 100 de lei. Tichetele vor putea fi ridicate direct de la centrul de vaccinare.
Tichetele de masă în valoare de 100 de lei, pot fi ridicate de la centrele de vaccinare sau chiar din cabinetul medicului de familie, în funcție de locul în care persoana alege să se imunizeze.
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a semnat vineri, Ordinul privind acordarea alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă, persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.
"Persoanele vaccinate cu schema completă vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcţie de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidenţă operat. Voucherele se pot ridica în termen de 60 de zile de la data inoculării ultimei doze", a declarat Ministerul Sănătăţii.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Institutul Național de Sănătate Publică anunță un nou caz de infecție cu virusul West Nile
"Estimăm că voucherele vor putea fi distribuite în centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie şi ambulatoriile de specialitate începând cu luna octombrie. Ordinul emis astăzi finalizează cadrul legal. Imediat după publicarea în Monitorul Oficial vom asigura resursele bugetare, după aceea tipărirea şi distribuirea tichetelor de masă", a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii.
Ministerul Sănătății cere tipărirea și emiterea tichetelor de masă în regim de urgență. Guvernul a adoptat încă de la data de 30 august, o ordonanţă care prevede acordarea voucherelor în valoare de 100 lei pentru persoanele vaccinate anti-COVID 19 cu schema completă.
Citeste si: Bilanț coronavirus, 10 septembrie. Un nou vârf al infectărilor în România. Câți copii sunt la ATI