Pe langa investitia financiara, achizitia unui apartament reprezinta un efort enorm, de la analiza pietei, a zonei, pana la la alergatura şi birocratia aferenta oricarei investitii. Dar efortul merita, daca urmezi cativa paşi. Compania Premium, care a dezvoltat ansamblurile rezidentiale Premium Regie şi Premium North-Lane, iti ofera cateva sfaturi:
1. Zona. Nu intamplator am ales intai acest aspect, mai ales ca, in Bucureşti, doua ore petrcecute zilnic in trafic ar putea reprezenta un timp pe care ai prefera sa-l valorizezi in cu totul alt mod.
2. Pretul. La propriu! Vorbim chiar despre bani. Valoarea ceruta de vanzator se regaseşte in pretul zonei, in calitatea materialelor? In plus, suma imobilizata ar putea sa-ti aduca profit intr-un interval de timp? Daca accesezi un credit pentru a te muta in
3. In ce moneda te imprumuti. In cazul in care ti-au scapat sfaturile venite din partea BNR de ani de zile şi tragediile legate de creditele in franci elvetieni, nici sa nu te gandeşti sa nu accesezi un credit in alta moneda decat cea in care primeşti cea mai mare parte a veniturilor, adica in lei.
4. Perspectiva pietei. Cum vor evolua preturile? Raspunsul la aceasta intrebare iti va detalia posibilitatea unui caştig pe care ai putea sa-l obtii in cazul in care, in viitor, ai decide sa vinzi. De asemenea, daca zona are potential de dezvoltare pe termen lung, daca iti vei inchiria apartamentul ai putea obtine caştiguri consistente.
5. Durata imprumutului. Inainte de a te “arunca“ la perioada cea mai lunga de creditare – 30 de ani, calculeaza-ti costul total al initiativei. Cinci ani in minus ar putea sa-ti reduca suma scoasa din buzunar cu 20%!
6. Cheltuielile cu intretinerea. Cat te va costa intretinerea, utilitatile, curatenia, paza? Calculeaza-ti cheltuielile lunare inainte de a decide achizitia unei locuinte noi! Ai putea constata ulterior ca nu iti permiti aceasta mutare.
7. Impozitul pe vanzare. Cat timp doreşti sa pastrezi locuinta achizitionata? Daca te gandeşti la o perioada mai scurta de trei ani, la revanzare vei fi obligat sa plateşti valoarea maxima perceputa persoanelor fizice in cazul acestor tranzactii, anume 3%. Asta inseamna mii de euro!
8. Certificatul si clasa energetica. Certificatul energetic este un act care atesta performanta energetica şi detaliaza caracteristicile constructiei şi ale instalatiilor aferente acesteia (incalzire, apa calda, climatizare, ventilare mecanica şi iluminat artificial) rezultate din analiza energetica şi termica. Certificatul este valabil 10 ani de la data eliberarii şi ai nevoie de el atunci cand vinzi apartamentul. Un apartament de clasa inferioara (apropiata de G) iti va aduce cheltuieli mai mari cu incalzirea.
9. Dotari şi finisaje. Daca in pretul apartamentului nu sunt incluse acestea, mai adauga 10-15% din suma pentru a afla valoarea finala a locuintei! Apoi alege-le dupa preferinte, majoritatea dezvoltatorilor ofera mai multe variante de dotari şi finisaje!
10. Distanta fata de şcoli, magazine, spitale. Drumul parcurs pana la şcoala de catre cei mici este vital, chiar daca ii duci cu maşina. La fel, un spital aflat in apropiere poate fi vital. In plus, de ce te-ai deplasa kilometri ca sa-ti faci cumparaturile?
Sursa stire: news.ro