In articol:
Procesul de încălzire început de azi continuă vineri și în weekend și scăpăm de valul de ploi care a măturat jumătate din țară. Ajungem la 30 de grade la finalul săptămânii, deși suntem deja în luna octombrie.
Vineri, cerul va avea înnorări temporare, iar la începutul intervalului va mai ploua slab în nord-vest şi pe arii restrânse în centru şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în regiunile vestice şi la munte.
Vremea în București
Vremea se va încălzi, vineri 2 octombrie în Bucureşti. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare ziua, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Sâmbăta se face și mai cald și o să avem o zi plăcută de toamnă, cu soare și aproximativ 28 de grade la orele amiezii.
Meteorologii anunță că duminică trecem la "vreme de vară". După prânz se ating 29...30 de grade și domină atmosfera însorită. Temperaturile cresc și pe timpul nopților, iar, duminică, minima ajunge pe la 17...18
Vremea în restul țării
Până vineri la ora 10.00, sunt valabile două avertizări meteo de la ANM, un cod galben și un al doilea portocaliu. În vestul, centrul și nordul țării, precum și în zona de munte va ploua și se vor acumula cantități de apă însemnate ce vor depăși 25...35 l/mp.
Codul portocaliu vizează zonele Maramureș, nord-vestul Transilvaniei, nordul Crișanei, precum și în zona Carpaților Occidentali și vestul Carpaților Meridionali, unde va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40...70
După ce expiră codul de ploi, temperaturile maxime se vor ridica până la 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, în noaptea de vineri spre sâmbătă, mai ridicate în dealurile vestice şi pe litoral.
Vremea în weekend
Vremea va continua să se încălzească și va fi predominant frumoasă și în zilele de weekend.
Sâmbătă continua să se încălzească, iar cerul se mai limpezește. Vântul se mai întețește în vest, în est, în sud-est și pe creste, iar temperaturile ajung la valori mai mari decât cele normale pentru această perioadă.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Duminică se face și mai cald, iar maximele ajung la valori de mijlocul verii. În vest și în nord-vest apar câteva averse însoțite de descărcări electrice, iar vântul mai are unele porniri pe creste, în vest, în nord, dar și în ținuturile estice.