Peste 100.000 de tineri din intreaga lume iau parte anual la aceasta experienta si traiesc, vreme de o vara, visul american. Programul a devenit un succes si in tara noastra, numerosi studenti romani alegand sa locuiasca temporar si sa lucreze in SUA, datorita initiativei internationale de schimb cultural a Departamentului de Stat. Dupa vara Work and Travel, studentii se intorc acasa si folosesc experienta dobandita in America pentru a-si cladi o cariera in Romania, in vestul Europei sau chiar inapoi peste ocean.

In cele ce urmeaza iti prezentam cateva aspecte de care trebuie sa tii cont daca doresti sa petreci o vara memorabila in Statele Unite.

Acte necesare Work and Travel

Departamentul de Stat american stabileste criteriile de eligibilitate pentru candidatii din intreaga lume. In Romania, trebuie sa pregatesti un dosar pentru Ambasada Statelor Unite la Bucuresti si o documentatie pentru viitorul angajator. Opisul dosarului pentru viza il gasesti pe site-ul www.usembassy.ro, de unde trebuie sa descarci formularul DS 160. Impreuna cu acest formular, trebuie sa depui o adeverinta de student eliberata pentru Ambasada SUA; pasaportul cu o valabilitate mai mare de 2 ani de la data solicitarii si o copie a acestuia; dovada efectuarii platii taxei consulare; foaia matricola eliberata de universitate cu stampila rectorului, decanului sau prodecanului, intr-un plic sigilat si stampilat. Pentru a te inscrie la targul de joburi de vara, trebuie sa pregatesti un dosar alcatuit din copia de pe actul de identitate, copia pasaportului valabil inca 2 ani, copia buletinului unuia dintre parinti, adeverinta de student, Curriculum Vitae

in limba engleza, format .pdf sau .doc si o fotografie portret .jpeg. Deoarece depunerea dosarului de candidatura este doar un pas de care depind alte interviuri, asigura-te ca iti pregatesti toate documentele din timp, ca sa nu ratezi procesul de selectie. Pentru a fi validate, documentele originale, copiile legalizate si traducerile acestora trebuie sa poarte apostila, conform Conventiei de la Haga din 1961.

Criterii de eligibilitate Work and Travel

Prima conditie pe care o solicita Departamentul de Stat pentru candidatii la programul Work and Travel este calitatea de student al unei facultati dintr-o universitate de stat sau particulara acreditata, indiferent de specializare sau anul de studiu. Statutul de masterand si cel de doctorand sunt asimilate celui de student in acest caz, asadar sunt eligibile pentru program. Te poti inscrie daca ai implinit 18 ani si nu ai mai mult de 26 de ani. Cunostintele medii de limba engleza sunt importante, deoarece ai de trecut cateva interviuri pentru viza si pentru job. Valabilitatea pasaportului trebuie sa fie cel putin un an de la incheierea programului, asadar asigura-te ca ai un document valabil inca doi ani dupa inscriere. Deoarece serviciile medicale sunt foarte scumpe in Statele Unite, iar asigurarile de calatorie nu le acopera in totalitate, este bine sa-ti faci un set complet de analize in tara.

Joburi Work and Travel

In programul Work and Travel sunt inscrisi foarte multi angajatori din toate regiunile SUA. Daca te informezi corespunzator, poti castiga bani in America, facand ceea ce-ti place. Cei mai multi studenti care aleg sa petreaca o vara peste ocean se indreapta catre joburi in restaurante. O experienta in echipa unui restaurant american iti ofera prilejul de a socializa si de a aprofunda cunostintele de limba.

De asemenea, lucrand intr-o locatie cu specific local sau international, deprinzi multe elemente ale culturii pe care o reprezinta bucataria acelui spatiu. Flexibilitatea turelor de lucru inseamna timp liber pentru calatorii si distractie. Pe primele locuri in preferintele studentilor straini sunt si slujbele sezoniere din turism. Intrucat programul coincide cu sezonul de varf, hotelurile americane mizeaza pe tineri din toata lumea si ofera joburi in restaurant, receptie sau servicii. Intr-un astfel de spatiu cunosti oameni noi din staff, colegi de diferite nationalitati si o multime de turisti din intreaga lume. De asemenea, magazinele ofera joburi de sezon in aceasta perioada, la casa, in depozite sau pentru interactiunea cu clientii. Cele mai antrenante slujbe sunt, de departe, cele din parcurile americane de distractii. Unii angajatori ofera o perioada de training la inceput, insa dupa ce ai deprins ce trebuie sa faci, poti fi platit pentru fiecare zi petrecuta intr-un imens parc tematic.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Work and Travel este un program care iti ofera posibilitatea sa calatoresti, sa locuiesti si sa lucrezi in Statele Unite ale Americii in perioada vacantei de vara. Viza obtinuta din partea Departamentului de Stat iti permite sa mai ramai inca o luna peste ocean, dupa incheierea jobului, pentru a vizita teritoriul american, inainte de intoarcerea in tara pentru continuarea studiilor.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si