Posibili miniștri pentru fotoliul de la Educație, după demisia lui Sorin Cîmpeanu
În urma demisiei lui Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca este noul ministru propus al Educației. Aceasta este consiliera președintelui Klaus Iohannis pe probleme de educație.
Potrivit surselor politice, în şedinţa BPN al PNL au fost doar două voturi de abţinere, restul voturilor fiind „pentru”.
Ligia Deca a fost numită în funcţia de consilier al preşedintelui Klaus Iohannis la Departamentul Educaţie şi Cercetare în decembrie 2019.
Ligia Deca a fost numită Consilier de Stat la data de 29 iunie 2015, iar la data de 23 decembrie 2019, a fost numită în funcția de Consilier Prezidențial.
Ligia Deca interpretează încrederea primită din partea PNL „ca o misiune” în ce privește îndeplinirea proiectului „România educată''.
„PNL și-a asumat proiectul România educată și interpretez încrederea primită ca o misiune în acest sens. Am contribuit la realizarea proiectului și îmi doresc în continuare să duc la bun sfârșit ceea ce predecesorii mei au început în ceea ce înseamnă operaționalizarea viziunii România educată”, a declarat Ligia Deca.
Votul către Ligia Deca vine după ce Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcția de ministru al Educației.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul prin care o numește în funcția de membru al Guvernului pe Ligia Deca, ministrul Educației.
Înainte de asta, șeful statului a eliberat-o din funcția de consilier prezidențial.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Noul ministru al Educației a depus jurământul de învestitură, luni, la ora 18:00, la Palatul Cotroceni.
De asemenea, Gigel Paraschiv a fost propunerea făcută de PSD pentru funcția de ministru al Educației.
Acesta este secretar de stat responsabil cu învățământul preuniveristar de mai bine de 10 ani și un apropiat al lui Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu și-a anunțat demisia pe pagina sa de Facebook: ”Am decis, din proprie iniţiativă, să demisionez din funcţia de ministru al Educaţiei”.
Sorin Cîmpeanu a anunţat, joi seară pe pagina de Facebook, că a decis, ”din proprie iniţiativă”, să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei.
”Am decis, din proprie iniţiativă, să demisionez din funcţia de ministru al educaţiei.
A fost o şansă şi o onoare pentru mine sa încep reformarea din temelii a sistemului national de învăţământ. Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul in CV. Aveam şi una şi alta. Am venit într-un moment extrem de dificil cu dorinţa de a schimba lucrurile în bine.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Mi-am început mandatul într-o criză sanitară fără precedent şi am luptat pentru ca în toată acea perioadă elevii să meargă la şcoală cu prezenţă fizică. Am militat în mod constant şi am asigurat cadrul legal pentru ca finanţarea educaţiei să crească”, a arătat Cîmpeanu, joi seară, într-o postare pe Facebook.
Acesta a fost acuzat de plagiat într-un curs de specialitate, 92 de pagini din munca a doi profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti. În 2000 a semnat ca al patrulea autor, nouă pagini dintr-un curs universitar.
Profesorii au semnat cele 13 capitole plagiate de Cîmpeanu în 2006 în alte patru ediţii anterioare ale cursului, datate 1987, 1990 şi 1993 şi 2000.
Potrivit jurnalistei Emilia Şercan, acesta şi-a însuşit în mod fraudulos cele 13 capitole. S-a notat autorul secțiunilor din cursul universitar.
Citeste si: Cine este Ligia Deca, propunerea PNL pentru poziția de ministru al Educației