Close sidebar
Close sidebar

Zboruri anulate și curse întârziate din cauza ceții dense de pe Aeroportul Iași

Condițiile meteo nefavorabile au dus la anularea a șapte curse aeriene, joi, pe Aeroportul Iaşi. Ceața densă a dus și la întârzierea altor curse.

Laura Macovei,

Zboruri anulate și curse întârziate din cauza ceții dense de pe Aeroportul Iași

[Sursa foto: PixaBay]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Zborurile anulate au fost cele de la Iași către Roma, Londra, Otopeni, cât și cele retur. De asemenea, a fost anulată cursa aeriană Iași-Bergamo. 

Ce au transmis reprezentații aeroportului

Zborurile pe aeroportul din Iaşi au fost afectate joi din cauza ceţii dense. Iniţial, pasagerii au fost anunţaţi că vor exista întârzieri de câteva ore, dar ulterior companiile au decis anularea acestora.

Citește și: Gata cu modul avion! Pasagerii vor putea efectua apeluri: „Cerul nu mai este o limită”

Recomandăm pasagerilor care au programate astăzi zboruri să ţină permanent legătura cu companiile aeriene.

De asemenea, reamintim că în lipsa unor condiţii de operare normale, siguranţa şi integritatea pasagerilor şi a echipajelor de zbor sunt prioritare ”, au precizat reprezentanţii Aeroportului din Iaşi. 

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Zborul Iaşi-Billund, programat să decoleze la 12.40 va pleca cu patru ore întârziere, în timp ce cursa aeriană de la Iaşi către Larnaca, programată să plece la 15.15, va decola o oră mai târziu. 

Potrivit meteorologilor, codul galben de ceață va fi valabil în județul Iași până la ora 17.00.

Români abandonați pe Aeroportul Amman: „Ne-am unit şi refuzăm să ieşim din aeroport”

Aproximativ 100 de români sunt abandonați pe aeroportul din Amman, în Iordania. Aceștia urmau să se îmbarce într-o cursă TAROM spre București, însă au aflat că avionul nu mai vine să îi ia.

Citește și: Explozie pe un aerodrom din Rusia: Trei persoane au murit și șase au fost rănite

Motivul este că zborul a fost redirecționat din cauza vremii, însă pasagerii nu au primit detalii și li s-a cerut să părăsească  aeroportul.

Conform unuia dintre pasageri, zborul a fost anulat din cauza ceții dense, iar acum cei 100 de români riscă să fie evacuați din aeroport.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI