"În continuarea informaţiilor referitoare la cetăţenii români angajaţi ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Birkenfeld, landul german Baden-Württemberg, Ministerul Afacerilor Externe precizează că reprezentanţii Consulatului General al României la Stuttgart au continuat demersurile atât pe lângă autorităţile germane, cât şi pe lângă angajatorii cetăţenilor români, pentru a obţine informaţii suplimentare referitoare la starea acestora de sănătate, precum şi la evoluţiile recente privind numărul persoanelor confirmate cu COVID-19", a

transmis, marţi, MAE.

MAE: Alţi zece cetăţeni români de la abatorul din Germania, confirmaţi cu coronavirus

Astfel, potrivit informaţiilor comunicate public de către autorităţile germane, a fost finalizată a treia rundă de testare a tuturor lucrătorilor care anterior fuseseră testaţi negativ.

"Din totalul celor 750 de persoane supuse testării, au fost depistate 16 cazuri noi de contaminare cu SARS-CoV-2, dintre care 10 sunt cetăţeni români. Totodată, 23 de lucrători ai abatorului (număr care include şi cele 16 cazuri noi) se află încă în carantină", a arătat MAE.

MAE a precizat că o echipă formată din reprezentanţi ai autorităţilor de sănătate publică, sanitar-veterinare şi pentru protecţia consumatorului de la nivel de land şi local, însoţiţi de experţi ai autorităţilor locale şi districtuale, au inspectat spaţiile companiei de prelucrare a cărnii pentru a verifica şi evalua modul de aplicare şi eficienţa noilor măsuri de combatere a răspândirii SARS-CoV-2 în rândul personalului.

Citeste si: Moţiunea împotriva ministrului Muncii Violeta Alexandru, adoptată de Senat

Citeste si: 21 de angajaţi ai serviciului de ambulanță, confirmaţi cu Covid-19

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Litoralul Ardealului, locul în care apa este mereu caldă. Unde se află- VIDEO

Potrivit sursei citate, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Stuttgart nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români angajaţi ai companiei.

zece cetăţeni români confirmaţi cu coronavirus

"În context, MAE reaminteşte că a fost notificat la data de 20 mai, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, cu privire la decesul unui cetăţean român care îşi desfăşura activitatea în cadrul acestei companii. Potrivit informaţiilor comunicate de către angajator şi de autorităţile sanitare locale, persoana în cauză fusese testată negativ la infecţia cu SARS-CoV-2 în ambele etape ale testărilor efectuate întregului personal din cadrul companiei, inclusiv la testarea efectuată ulterior constatării decesului. MAE precizează că angajatorul a efectuat demersurile necesare pentru repatrierea trupului neînsufleţit, suportând cheltuielile aferente", a mai informat MAE.

MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Stuttgart, menţine activ legătura cu autorităţile locale şi cu compania angajatoare în vederea asigurării respectării drepturilor cetăţenilor români şi a asigurării condiţiilor necesare, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: SOC: Cu cat vor creste pensiile in toamna? Florin Citu: "Haideti sa fim foarte onesti"

Citeste si: SOC: Cu cat vor creste pensiile in toamna? Florin Citu: "Haideti sa fim foarte onesti"

În aprilie, peste 200 de muncitori români care lucrau la un abator din Birkenfeld, lângă oraşul german Pforzheim, au fost diagnosticaţi cu coronavirus, majoritatea fiind asimptomatici sau cu simptome uşoare.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si