Close sidebar
Close sidebar

Zeci de badante și menajere din Italia au intrat sub atenția anchetatorilor. Femeile sunt acuzate de evaziune 

Direcțiile teritoriale ale Comandamentului Provincial al Guardia di Finanza din Viterbo, în cadrul inițiativelor întreprinse pentru garantarea echității fiscale, și-au concentrat în ultimii doi ani atenția și pe sectorul colaboratorilor casnici. Mai exact este vorba despre așa-numitele ajutoare la domiciliu/ îngrijitori. Oamenii legii au reușit astfel să identifice, în urma verificărilor aprofundate, un număr total de 300 de badante și menajere care au făcut evaziune fiscală. Până în prezent, a fost recuperat impozitului a peste 9 milioane de euro.

Alexandra Costea,

Zeci de badante și menajere din Italia au intrat sub atenția anchetatorilor. Femeile sunt acuzate de evaziune 

[Sursa foto: istock.com]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Oamenii legii au efectuat verificările, mai ales, în rândul badantelor și menajerelor care în cursul unui an, înregistrează venituri mai mari de suma de 8.000 de euro și care nu au membri de familie aflați în întreținere în Italia, prag sub care are dreptul de a beneficia de nedepunerea  „declarației de venit 730”. În cazul în care se depășește acest prag de 8.000 de euro anual, se declanșează obligația de completare a formularului 730.

Citeste si: Crima care a șocat Italia. Filomena a fost ucisă de fiul adoptiv cu 30 de lovituri de cuţit

„Operațiunile, desfășurate de militarii Grupului Viterbo și de Companiile Civita Castellana și Tarquinia, au fost posibile și datorită unui memorandum de înțelegere la nivel național între INPS și Guardia di Finanza care, prin examinarea încredințată Unității Speciale pentru Cheltuieli Publice și Fraude Comunitare, componentă specializată a Corpului, a făcut posibilă

identificarea a sute de posturi susceptibile de dezvoltare operațională”, au transmis autoritățile italiene.

Cum au ajuns bandantele și menajerele în atenția autorităților din Italia

Ancheta oamenilor legii, desfășurată anterior, le-a permis apoi să se verifice  „absența declarațiilor fiscale la 300 de badante și menajere” și „a fost reconstituit profilul de venit al părților interesate prin documentația deținută de INPS”.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Totodată,  „în urma acestei activități și traversând informațiile din bazele de date, s-a putut interveni și în alte sectoare de servicii, odată cu descoperirea a 11 lucrători complet necunoscuți de către organele fiscale și a șapte subiecți care au beneficiat în mod nejustificat de concesii în contextul serviciilor sociale subvenționate”.

Citeste si: Noi detalii despre șoferița care a ucis patru muncitori din Iași. Ar fi fost condamnată în trecut

„Economia subterană, evaziunea fiscală și frauda modifică regulile pieței și dăunează cetățenilor și numeroșilor antreprenori onești”, au mai precizat autoritățile italiene.

„Activitatea Guardia di Finanza, prin urmare, urmărește să asigure un impozit mai echitabil și proporțional cu capacitatea efectivă a fiecăruia și să îi protejeze pe cei mulți care, chiar și în aceeași categorie, respectă normele și reglementările în vigoare supuse concurenței neloiale”, au încheiat oficialii.

Citeste si: O româncă a postat un mesaj pentru conaționalii care se întorc din străinătate. Declarațiile au ajuns virale: "Dacă mergeți în țară să nu începeți ..." 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI