In articol:
Inspectorii ANPC au desfășurat o serie de controale în Aeroportul „Henri Coandă”, la restaurante şi magazine. Au fost descoperite numeroase nereguli, iar specialiștii au aplicat mai multe sancțiuni, potrivit informațiilor transmise de observatornews.ro.
Inspectorii ANPC, zeci de controale în Aeroportul „Henri Coandă”
Aeroportul „Henri Coandă” a fost ținta mai multor controale desfășurate de inspectorii ANPC. Conform sursei citate anterior, ANPC a verificat 29 de operatori economici, care se ocupau cu comercializarea produselor alimentare, produselor nealimentare sau în cadrul unor case de schimb valutar.
În urma controalelor, inspectorii ANPC au identificat mai multe nereguli. În spațiile controlate au descoperit condiții neigienice, care nu respectă normele, de comercializare, preparare și depozitare a alimentelor. Mai mult decât atât, au fost descoperite și alimente care aveau termenul de expirare depășit.
ANPC a dat patru avertismente și 58 de amenzi a căror valoare se ridică la 547.000 de lei. Cinci puncte de lucru au fost închise pentru o perioadă cuprinsă între 6-12 luni.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că nerespectarea reglementărilor ANPC trebuie sancționată. De asemenea, Grindeanu a precizat că ministerul și conducerea aeroportului nu sunt implicate în desfășurarea activității firmelor care au închiriat spațiile oferite de stat.
„Rolul ministerului nu este prea mare în acest subiect, nici al aeroportului. Aeroportul a pus la dispoziţie spaţiile, pe care firmele private le-au închiriat. Trebuie să respecte regulile aceste firme, reguli pe care le respectă toate celelalte firme, legate de aceste reglementări ale ANPC. Nu am ce să comentez, este un raport al ANPC. Cei care nu respectă legea trebuie să plătească”, a declarat Sorin Grindeanu, potrivit digi24.ro.