Liderii social-democrati din toata tara au fost chemati de urgenta astazi, la Bucuresti, pentru a transa scandalul dintre Liviu Dragnea si Mihai Tudose.
Codrin Stefanescu: nu conteaza cat stam, miza e PSD-ul insusi. Vom avea o sedinta mai furtunoasa ca niciodata, pentru ca suntem toti cu nervii la pamant. Statul paralel, pe langa gard, pe sub gard, ne incearca in toate felurile posibile si imposibile.
In timp ce in PSD se ascut sabiile, Gabriela Firea face apel la calm.
Gabriela Firea: Trebuie sa lasam tensiunile la o parte, ne dorim un partid care sa lucreze cu motoarele la maxim, mai putine dispute interne musca nu ne face placere sa fim numiti grupare, zone de interes..., suntem in psd nu in gasca nimanui
Tensiunile in partid au inceput in momentul in care premierul Mihai Tudose a cerut demisia ministrului de Interne, Carmen Dan, in urma scandalului provocat de politistul acuzat de pedofilie.
Carmen Dan: Guvernul este unul politic, asteptam decizia partidului. Daca vi se va cere din nou demisia, veti face acest pas in spate? Daca partidul o cere, bineinteles.
Dar pozitia liderul PSD, Liviu Dragnea, este clara: nu accepta revocarea ministrului de Interne. Ba mai mult, pentru a isi sustine pozitia, este hotarat sa supuna la vot o noua demitere a propriului premier, caz in care s-ar astepta ca Mihai Tudose sa cedeze si sa accepte conditiile armistitiului.
Intre timp, numarul organizatiilor care il sustin pe Liviu Dragnea in conflictul cu premierul e tot mai mare.
Negoita: Am auzit ca la dl presedinte Dragnea s-au strans semnaturi din judet, este profund in neregula si neprincipal. Sa chemi presedintii pe rand e neprincipal, de ce tb sa luam o decizie? Ce arde? prea luam decizii fara sa ne consultam.
Scindarea se simte si in Guvern.
Surse din PSD sustin ca ministrii care sunt de parte lui Liviu Dragnea ar putea forta plecarea premierului Tudose prin depunerea demisiilor in Comitetul Executiv National.
Vorbim despre: Lia Olguta Vasilescu, Carmen Dan, Mihai Fifor, Marius Dunca, Paul Stanescu, Florian Bodog, Lucian Georgescu si Petre Daea.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Daca premierul Tudose nu va dori sa demisioneze, va ramane cu acei ministri care, cel putin prin declaratiile facute pana acum, au dat de inteles ca il sustin: Felix Stroe, Gabriel Petrea, Mircea Titus Dobre, Marius Nica si Marcel Ciolacu.
Cat despre sustinerea din teritoriu, filialele care ar fi de partea premierului Tudose sunt considerate cele din:
TUDOSE:
IASI, BUZAU, CONSTANTA, DAMBOVITA, CARAS-SEVERIN, TIMIS, BRAILA, VRANCEA, CLUj, Giurgiu
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, s-ar bucura de sustinere din partea filialelor din:
DRAGNEA:
Dolj, Olt, Prahova, Arges, Vaslui, Alba, Gorj, Arad, Sibiu, Valcea, Mehedinti, teleroman, Ilfov, Calarasi, ialomita, Tulcea, Galati, Bacau, Neamt, Botosani, Satu mare, Maramures, Bistrita Nasaud
Tot astazi, liderii PNL au declarat ca razboiul din PSD dauneaza grav Romaniei.
Ludovic Orban, lider PNL: Este un balamuc general. Ministrii nu asculta de premier. Premierul nu asculta de partidul de guvernament. Nu ma intereseaza daca va castiga Dragnea sau Tudose, in meciul dintre ei doi. Ce ma intereseaza pe mine este ca fiecare roman pierde in urma scandalului perpetuu. Romania nu mai poate sa mearga inainte in acest fel.