In articol:
- Șanse mici pentru Nicolae Bănicioiu, după votul din Comisia juridică
- DNA: Există suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie
- Ce fapte au intrat în vizorul DNA
UPDATE 13.00. Deputații au votat marți, cu o majoritate covârșitoare, pentru ridicarea imunităţii deputatului Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii și al Tineretului în Guvernul Ponta, în cazul căruia DNA a cerut urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare
Citeste si: Veste proastă despre noua strategie de înmulțire a coronavirusului. Ce este mutația 614
Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Tineretului şi fost ministru al Sănătăţii, este acuzat de DNA de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată, însă acțiunea nu poate fi începută în justiție fără acordul deputaților.
Şedinţa din plenul Camerei a început la ora 11,00, iar votul a fost secret cu bile, ceea ce a presupus prezenţa fizică a deputaţilor în sală, în contextul unei escaladări a numărului de noi cazuri de coronavirus și a interzicerii adunărilor cu un număr mare de persoane.
Citeste si: Carantină națională!? Ludovic Orban vine cu răspunsul
Șanse mici pentru Nicolae Bănicioiu, după votul din Comisia juridică
Deputații din Comisia juridică a Camerei au decis vineri să voteze pentru ridicarea imunităţii lui Nicolae Bănicioiu. S-au înregistrat 19 voturi "pentru" şi 2 voturi "împotrivă".
Potrivit șefului Comisiei juridice, Nicușor Halici, "Nicolae Bănicioiu a susţinut că nu are nimic de ascuns în faţa instanţei şi Parchetului şi nu se consideră vinovat de ceea ce a fost identificat în dosarul deschis in rem".
Prezent şi el la şedinţa Comisiei juridice, Nicolae Bănicioiu a declarat că toate acuzaţiile la adresa sa sunt ''minciuni''.
DNA: Există suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Gabriela Scutea, a trimis Camerei Deputaţilor, miercurea trecută, o scrisoare prin care transmite solicitarea DNA în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală faţă de deputatul Nicolae Bănicioiu, fost ministru.
Citeste si: În ce condiții se poate renunța la mască în aer liber
Faptele de care este acuzat s-ar fi petrecut în perioada 2012-2014 şi 2014-2015, când Bănicioiu a fost ministru.
”Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice situate pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov şi aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii. În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată”, a transmis, recent, DNA.
Citeste si: Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise Rifai"- radioimpuls.ro
Potrivit procurorilor, ”în perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri şi ar fi primit direct, de la unul dintre aceştia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra ministrului Sănătăţii şi a funcţionarilor publici din cadrul acestei instituţii şi că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu”.
Ce fapte au intrat în vizorul DNA
Potrivit procurorilor DNA, faptele la care se face referire în dosarul trimis către Camera Deputaților sunt:
- numirea în funcţia de manager/menţinerea în funcţia de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfăşurau proceduri de achiziţii publice,
- alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.
”Ulterior, aceeaşi persoană ar fi primit de la aceiaşi oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuţiilor de ministru, funcţie deţinută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, a mai transmis DNA.