In articol:
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru Capitală şi şapte judeţe din sudul şi sud-estul ţării, ce va intra în vigoare luni, şi un Cod galben de căldură în toată ţara duminică şi luni.
Valul de căldură va persista duminică şi luni, iar în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş va fi caniculă.
Temperaturi de 38-40 de grade
Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele între 17 şi 24 de grade.
Luni, 21 august, în judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti valul de căldură şi canicula se vor intensifica.
Se vor înregistra temperaturi maxime de 38- 39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.
Urmează o săptămână de foc în România
"Valul de căldură va persista, în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul săptămânii viitoare", avertizează ANM.
PROGNOZĂ SPECIALĂ PENTRU INTERVALUL 20.08.2023 ORA 10:00- 22.08.2023
Valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic va deveni accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.
Va fi caniculă, cu maxime termice de 37...38 de grade, iar luni (21 august) se vor înregistra 39 de grade.
Temperaturile minime vor fi de 18...22 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin în timpul dimineților și nopților, iar vântul slab până la moderat.