Războiul din Israel: Un român cu dublă cetățenie s-a stins din viață în atacurile din Israel. Peste 1.100 de oameni au murit
Israelul a declarat în mod oficial război pentru prima dată în ultimii 50 de ani. Peste 1.100 de oameni au fost uciși și peste 2.000 au fost răniți până în acest moment potrivit datelor furnizate de autorități.
UPDATE: Declarațiile premierului Marcel Ciolacu despre românul cu dublă cetățenie mort în Israel
„Îmi exprim regretul profund pentru victimele acestor atacuri și transmit condoleanțe familiilor îndoliate. Am primit astăzi vestea că un cetățean și român a decedat în aceste conflicte și cred că statul Israelian este îndreptățit să-și apere țara cu toate forțele”
UPDATE: Soldat israelian cu origini românești decedat în război
MAE a confirmat pentru Antena 3 că un soldat din Israel care ar avea origini românești ar fi decedat în urma atacurilor.
"Suntem profund întristați de pierderea unui dublu cetățean israelian-român care servește în IDF (n.r. Forțele Armate ale Israelului).", a anunțat Ministerul Afacerilor Externe
"Sincere condoleanțe familiei victimei. Suntem solidari cu Israelul în aceste vremuri dificile. România condamnă ferm atacurile în curs asupra populației israeliene.", a mai comunicat MAE.
Deeply saddened by the loss of a dual 🇮🇱-🇷🇴 citizen serving in the @IDF. Our heartfelt condolences go out to the family of the victim. We stand in solidarity with Israel during this difficult times. 🇷🇴 firmly condemns the ongoing attacks on the 🇮🇱 population. @IsraelMFA
Israel a lansat noi rachete către Fâșia Gaza. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au transmis că au fost lansate noi rachete drept lovituri aeriene în Fâșia Gaza, relatează The Times of Israel.
IDF confirmă că lovește ținte care aparțin de gruparea Hamas, completând că va veni în continuare cu informații despre atacuri.
De asemenea, mai multe rachete au fost lansate din Fâșia Gaza spre Israel în jurul orei 12:00, aceeași oră cu cea a României. Sirenele au răsunat puternic în mai multe orașe, printre care și Ierusalim și Tel Aviv.
UPDATE: Armata israeliană spune că a reușit să elibereze toate orașele de la granița cu Fâșia Gaza
Armata israeliană spune că a reușit să preia controlul și nu mai sunt lupte în interiorul țării.
„Nu mai există nicio luptă între trupele Forțelor de Apărare ale Israelului și Hamas în interiorul Israelului, iar armata a reluat controlul asupra tuturor comunităților din jurul Fâșiei Gaza”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, în această dimineață.
În continuare starea de alertă se menține în nordul țării, iar oamenii sunt evacuați. Țara se află în stare de alertă.
UPDATE: Numărul persoanelor ucise depășește 1.100
Peste 1.100 de morți au fost înregistrați în urma conflictului care a pornit între Hamas și Israel, a transmis Reuters. Astaltul Hamas împortiva Israelului a dus la creșterea prețului petrolului.
2.382 de persoane au fost rănite în Israel. Bilanțul victimelor din Gaza a ajuns la 436 de morți, 81 dintre aceștia sunt copii, a transmis luni dimineață Ministerului palestinian al Sănătății din Gaza, relatează CNN și publicația Haaretz.
"Preţul pe care îl va plăti Fâşia Gaza va fi unul foarte greu, care va schimba realitatea pentru generaţii întregi", a declarat ministrul Apărării, Yoav Gallant, în oraşul Ofakim, care a înregistrat victime şi a avut parte de luare de ostatici.
Violenţele au făcut luni ca versatilitatea de pe pieţele globale să aducă îngrijorări referitoare la posibilele întreruperi ale livrărilor din Iran, ccea ce ar contribui la creşterea preţului ţiţeiului Brent cu 4,18 dolari, sau 4,94%, la 88,76 dolari pe baril la ora 0120 GMT în tranzacţiile asiatice.
„Orice creştere susţinută a preţului petrolului ar acţiona ca o taxă asupra consumatorilor şi ar adăuga presiuni inflaţioniste la nivel global, ceea ce a afectat acţiunile, deoarece contractele futures S&P 500 au pierdut 0,7%, iar cele Nasdaq 0,6%.”
China a cerut măsuri favorabile pentru cele două state implicate în război
Ambasadorul Chinei la ONU, Zhang Jun, a condamnat atacurile care au avut loc împotriva civililor.
„China este profund îngrijorată de actuala escaladare a tensiunilor şi violenţelor între Palestina şi Israel şi face apel la toate părţile implicate să rămână calme şi să dea dovadă de reţinere, să înceteze imediat focul, să protejeze civilii şi să prevină deteriorarea în continuare a situaţiei”, a declarat Ministerul chinez de Externe într-un comunicat.
Gruparea militantă Hamas a afirmat că ajutorul pe care SUA îl acordă Israelului este echivalentul unei agresiuni împotriva palestinienilor.
Peste 123.000 de palestinieni au fost strămutași din Gaza. 74.000 de oameni au fost adăpostiți în școli, potrivit ONU. Israelul a răspuns atacului făcut de Hamas. În Fâșia Gaza sunt aproximativ 2,3 milioane de oameni și există una dintre cele mai mari densități din punct de vedere al populației din lume.
Oficialii din domeniul sănătății din Palestina au transmis că peste 400 de persoane au fost ucise și peste 2.000 au fost rănite.
MAE: 115 români s-au întors în țară cu o companie aeriană privată
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că 115 de cetățeni s-au întors în România cu o companie aeriană privată.
”În continuarea precizărilor de presă referitoare la deteriorarea situaţiei de securitate din Statul Israel şi Fâşia Gaza, MAE informează că Celula de Criză, care îşi desfăşoară activitatea în Centrala MAE, în coordonare cu Ambasada României de la Tel Aviv şi Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, a continuat demersurile pentru identificarea şi a altor posibilităţi de repatriere a cetăţenilor români şi a grupurilor de pelerinilor români din zonă. În acest context, MAE precizează că un număr de 115 cetăţeni români aflaţi în atenţia Celulei de Criză sau în evidenţele Ambasadei României la Tel Aviv au revenit în ţară, în cursul zilei de 8 octombrie 2023, cu o cursă operată de o companie aeriană privată”, a transmis, duminică seară, MAE, într-un comunicat de presă.
Instituţia reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români care intenţionează să călătorească în Statul Israel să îşi reprogrameze călătoria şi să urmărească rubrica „Alerte de călătorie” de pe pagina de internet a MAE( https://www.mae.ro/travel-alerts/2938).
Cetăţenii români care se află pe teritoriul acestui stat se pot adresa Ambasadei României la Tel Aviv şi îşi pot anunţa prezenţa în regiune, comunicând astfel datele de identificare şi propriile coordonate la adresa de e-mail [email protected] şi la numărul de telefon de permanenţă al Ambasadei României la Tel Aviv: +972 54 5643279, precum şi cel al Consulatului General de la Haifa: +972 543 998 038, pentru a putea fi contactaţi.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://telaviv.mae.ro , https://consular-protection.ec.europa.eu/travel-advice_en şi www.mae.ro - rubrica „Sfaturi de călătorie” şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.