153 de secunde. Primul spectacol de teatru care pune în discuţie momentul Colectiv din perspectiva unei generaţii
153 de secunde, primul spectacol de teatru inspirat de incendiul de la Colectiv, va avea premiera sâmbătă, 27 octombrie, la ora 19.30, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti.
Spectacolul 153 de secunde pune în discuţie, dintr-o perspectivă subiectivă, implicaţiile politice, morale şi afective ale unui moment care a ajuns în profunzimea texturii sociale, mobilizând o mişcare de solidarizare fără precedent, dar şi un proces complex de reflecţie asupra generaţiei milenialilor. Spectacolul porneşte de la povestea unei supravieţuitoare a incendiului din Colectiv şi devine un eseu artistic despre o generaţie aflată în blocaj. Analizează condiţia de tânăr adult în România, schimbarea şi, mai ales, imaginarul schimbării.
153 de secunde, atât a durat incendiul din Clubul Colectiv, declanşat în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015. Un pompier intrat într-un club în flăcări reţine imaginea a zeci de telefoane mobile care sună, purtând, cam toate, aceleaşi nume pe ecran: tata sau mama. Un container industrial, construit ca să fie etanş, e vopsit în portocaliu şi instalat la intrarea în club. El blochează ieşirea.
Apoi, timpul diluează totul. Furia, discursul, intenţiile.
Spectacolul 153 de secunde este realizat de o echipă de peste 20 de artişti şi profesionişti care şi-a asumat, în ultimii ani, misiunea de a discuta- prin muzică, teatru, poezie, jurnalism sau dans- cultura milenialilor. Documentarea, realizată de regizoarea Ioana Păun, alături de jurnalista Laura Ştefănuţ, actriţa Smaranda Nicolau şi poeta Svetlana Cârstean, a reunit principalele teme dezbătute în spaţiul public, mărturiile unora dintre victime, aflate în diverse momente ale vindecării şi ale procesării traumei, opinii ale unor psihologi sau ale reprezentanţilor instituţiilor şi ONG-urilor care au oferit asistenţă victimelor.
Munca pentru spectacol a început din 2017, iar fiecare element din construcţia sa este creaţia originală a unora dintre cei mai avangardişti artişti români. Din echipă mai fac parte coregrafa Andreea David, artistul pop Cătălin Rulea sau compozitorul Sillyconductor.
”Este un performance-eseu despre blocajul unei generaţii care a fost hrănită de imaginaţia unor adulţi care visau la libertate, în timp ce controlau până la asfixiere.
Acum, copiii revoluţiei au 30 de ani, e timpul nostru, dar nu ştim cum să imaginăm schimbarea. După întâlnirile cu unii dintre cei a căror viaţă a fost transformată definitiv după noaptea incendiului din Colectiv, am decis că 153 de secunde va fi nu despre corupţie, nici despre sfârşit, ci despre dezvăţare. Dezvăţarea de frică, de ruşine, de obedienţă, de resemnare şi de neîncredere. De toate condiţionările cu care am crescut”, spune Ioana Păun, iniţioatoarea şi coordonatoarea proiectului.
153 de secunde va fi prezentatpe 27 şi 28 octombrie, de la ora 19.30, la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti. Biletele costă 35 de lei- preţ întreg, respectiv 20 de lei- preţ redus. Biletele se găsesc online, pe site-ul Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti.
Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi ARCUB şi co-produs de CNDB.