Amintirile legate de cutremurul din 4 martie 1977 - care a curmat aproape 1.600 de vieti - sunt inca vii, la 40 de ani de la tragedie, in memoria celor care au vazut morti "insirati" de la poarta spitalului pana la morga, raniti carati in spate sau adusi la spital cu ambulante si cu taxiuri.
In 1977, Spitalul Floreasca era singura unitate medicala de urgenta din Bucuresti, iar cadre medicale si pacienti isi amintesc si acum cosmarul de atunci, multimea de morti si valul de raniti.
Isi amintesc momentul in care au simtit cutremurul- parea ca tavanul sta sa cada peste ei si au auzit “geamatul cladirilor”. Apoi intuneric, scari pline de moloz, resturi de caramizi, sute de morti intinsi pe jos … scene de front.
In 1977, profesorul dr. Andrei Firica era directorul Spitalului Floreasca, singurul spital de urgenta din Bucuresti la acea vreme. Isi aminteste si acum ce a trait in timpul cutermurului, dar si momentul in care a inceput sa vina valul de victime.
“Raniti carati in spinare de cei care iesisera teferi, ploaie de taxiuri cu raniti, de masini particulare, de salvari. Spitalul s-a umplut de tineret, studentii pe care ii aveam atunci in stagiu, medici secundari. Nu s-a facut niciun apel. Au venit pentru ca stiau ca locul lor este la spit al in astfel de momente. A fost mare nevoie de fiecare dintre ei. Era nevoie de oameni care sa care brancarde, sa duca pacientii, sa le acorde un prim ajutor”, povesteste profesorul Andrei Firica, potrivit News.ro,
In mai putin de un minut au pierit aproape 1.600 de oameni, dintre care 1.424 doar in Bucuresti.
“Macabru a fost numarul mare de morti care nu au mai incaput in morga si i-am insirat pe jos de la poarta spitalului pana catre morga. Toata lumea vorbeste despre acea zona”, mai spune profesorul Firica.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
La avalansa de raniti, s-a facut un triaj riguros- unii au fost dusi direct in sala de operatii sau in salonae, altii au fost lasati in asteptare. Medicii au stat atunci si peste 12 ore in sala de operatii, unde se lucra pe banda rulanta.
In timpul cutremurului, s-a stins lumina in spital, iar oamenii “fugeau ca potarnichile” sa gaseasca un loc sigur.
Profesorul Mircea Beuran, astazi seful Clinicii de chirurgie de la Spitalul de Urgenta Floreasca, era in 1977 student in anul IV. Isi aminteste ca, dupa cutremur, toti studentii au alergat la spital. Atunci, studentii din anii III-IV de la Chirurgie stiau sa faca pansamente, sa masoare tensiunea si pulsul, sa ajute chirurgul in pregatirea pacientului.
Cand a ajuns la Spitalul Floreasca, intrarea pe la camera de garda era “pavata cu morti”.
“Pentru identificare, aveau la mana un biletel pe care era scris locul de unde au fost adusi: blocul Lizeanu, Dunarea, Casata. Veneau tot timpul targi. Noi, studentii, eram chemati peste tot sa dam o mana de ajutor. Am stat in spital zile intregi”, povesteste medicul.
El spune ca ceea ce impresiona atunci era ordinea din spital. Desi nimeni nu era pregatit pentru un cutremur atat de mare, toti angajatii stiau perfect ce au de facut in cazul in care ar fi fost o catastrofa cu multe victime.
“Ca intr-o orchestra in care fiecare isi cunoaste partitura, asa era si in spital. Medicii, asistentii, brancardierii, toti aveau sarcini precise”, a mai spus Beuran.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Desi au trecut patru decenii de la cutremurul din 1977, Paul, care in urma cu 39 de ani era internat la Spitalul Floreasca, isi aminteste fiecare detaliu din acea noapte de parca ar fi fost ieri.
“Se misca totul, vertical-orizontal. Ne-am dat seama ca este cutremur. Se auzeau tipete din toate partile, dar mai ales de la cei imobilizati. Mi-am zis ca daca am scapat din accident, acum sigur voi muri. Lumina s-a stins. M-am intins si, pe bajbaite, am apucat carjele. Am vrut sa merg spre usa, dar din cauza cutremurului, frigiderul s-a mutat de la locul lui si a blocat usa. Am incercat sa imping frigiderul din usa, dar era greu. Atunci m-am mobilizat si, probabil de disperare, am capatat forta si am reusit sa imping frigiderul din usa atat cat sa ma strecor afara din salon. Dar pe hol era tot intuneric bezna. Atunci m-am dus pe bajbaite spre dulapul asistentelor, vazusem acolo sus niste felinare. Am fost de atatea ori internat, iar odata am stat trei luni, incat stiam fiecare cotlon din spital, mai ales de la etajul meu. Asa era. Felinarele erau acolo, dar toate goale, fara gaz. Disperat, le-am mai verificat inca o data, pe toate. Nimic, erau goale. Atunci, din acelasi dulap am luat o sticla cu spirt si am turnat-o intr-un felinar pe care il asezasem pe masa. Masa era acoperita cu un cearsaf, asa era atunci. Am dat foc fitilului, dar a luat foc si cearsaful, pentru ca scapasem spirt pe masa. Am tras rapid cearsaful de pe masa cu o carje, apoi l-am calcat in picioare. In acest timp, mai multe femei strigau dupa ajutor. Asa am inteles ca ajunsesem in dreptul unui salon de femei. Nu am intrat, stiam ca nu le-as fi putut ajuta, m-am gandit ca voi gasi o asistenta sau un medic sa le trimit. Am luat felinarul, am cautat scara si am inceput sa cobor, usor-usor, cum puteam”, isi spune Paul povestea traita cu 39 de ani in urma.
Cutremurul produs in 4 martie 1977, la ora 21:22, a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter si o durata de circa 56 de secunde. Peste 1.570 de persoane si-au pierdut viata, din care peste 1.420 in Bucuresti. De asemenea, alte aproximativ 11.300 de persoane au fost ranite si in jur de 35.000 de locuinte s-au prabusit. In Capitala s-au prabusit cel putin 33 de cladiri si blocuri mari.
Sursa: News.ro
