5 greșeli de evitat atunci când setezi termostatul centralei

Confortul termic în locuință în sezonul rece presupune investiția într-un sistem de încălzire și măsuri pentru eficientizarea consumului și reducerea cheltuielilor. În cadrul acestora intră izolația clădirii, orientarea acesteia în funcție de punctele cardinale, folosirea unor panouri solare, dar și achiziția unui termostat inteligent.

Alis Pop, vineri 01 noiembrie 2024 , 15:08

DISTRIBUIE
acest articol
DIMENSIUNE
TEXT ARTICOL
Aa - Aa+

Sensibilitatea dispozitivului și performanțele acestuia te vor ajuta să economisești, indiferent că alegi un termostat fix sau un termostat centrală wireless. Iată, în acesta articol, 5 greșeli pe care trebuie să le eviți la utilizarea și setarea termostatului.

1. Te bazezi exclusiv pe afișajul de pe termostatul centralei

Termostatul este un dispozitiv electronic care, ca multe altele, prin uzură, se poate defecta. Este posibil să nu mai afișeze corect temperatura, iar senzorii să nu mai fie la fel de sensibili ca la început. De aceea, o verificare simplă, efectuată toamna, când vremea se răcește, te poate scuti de neplăceri.

Aceasta se realizează cu ajutorul unui termometru de cameră care afișează corect. Se plasează termometrul în apropierea termostatului, la aceeași înălțime față de podea. Măsurătorile se fac cu centrala oprită, pentru a nu exista variații de temperatură a aerului care pot fi înregistrate mai rapid de unul sau altul dintre dispozitive. De asemenea, nu vei deschide fereastra în timpul testului și nu vei sta în apropiere.

Revino după un sfert de oră și citește datele afișate. Dacă se înregistrează diferențe notabile, în jur de un grad și mai mult, înseamnă că este nevoie de o recalibrare a termostatului.

Unele termostate inteligente, fixe sau wifi, au încorporată funcția de recalibrare. La altele este necesară o resetare, adică o revenire la setările din fabrică. Se va da astfel un nou impuls senzorilor și se va remedia situația. Dacă după o nouă verificare, defecțiunea persistă, poate fi necesară intervenția unui specialist sau înlocuirea termostatului cu unul nou, pe care îl poți găsi în oferta Utilul. De cele mai multe ori, se rezolvă după recalibrare sau resetare.

2. Înălțimea la care montezi un termostat centrală

Locul în care montezi un termostat centrală sau așezi un termostat wireless este foarte important pentru funcționarea sistemului. Principiile termodinamicii fac ca aerul cald să se ridice spre tavan, fiind mai ușor, iar cel rece să se situeze spre podea, fiind mai greu. Așezarea termostatului la o înălțime medie, pe la jumătatea distanței dintre pardoseală și tavan, va asigura un echilibru.

3. Un termostat centrală lângă ferestre sau ușa de la balcon

Ferestrele și ușa de la balcon se deschid frecvent, lăsând aerul rece să pătrundă în interior. Dacă termostatul este plasat în apropierea acestora, temperatura înregistrată este mai mică, centrala pornește, iar în casă se obține o căldură excesivă sau peste valoarea setată pe termostat. Vei crește astfel costurile cu încălzirea și este posibil să creezi și disconfort ocupanților celorlalte camere. În privința locului, dacă nu știi care este cel mai adecvat, contează pe experiența unui specialist pentru montare sau amplasare.

4. Termostat setat la valori prea mici când pleci de acasă

Dacă pleci de acasă iarna, nu seta termostatul la valori mult mai mici decât cele la care funcționează sistemul în mod normal. Spre exemplul, dacă 22 de grade este temperatura constantă când ești acasă, un prag sub 19 grade nu este recomandat în orele în care pleci. Revenirea la confort termic se va face anevoios, pereții se vor încălzi greu, favorizând condensul și igrasia.

5. Nu folosești funcția antiîngheț

La Utilul găsești termostate inteligente, cu fir sau wireless, care un funcția antiîngheț. Aceasta permite menținerea unei temperaturi normale în instalație și evitarea pragului de îngheț atunci când lipsești un timp mai îndelungat de acasă. Comanda se înregistrează pe termostat și vei scăpa de grija daunelor la instalație cauzate de înghețarea apei din sistem.

Pentru a te bucura de eficiență maximă și confort termic constant, reglarea și resetarea anuală a termostatului sunt esențiale. Aceste operațiuni simple asigură funcționarea corectă a dispozitivului, prevenind defectele de afișaj sau măsurători inexacte ale temperaturii. Prin recalibrarea periodică, amplasarea corectă și folosirea funcțiilor inteligente poți prelungi durata de viață a termostatului și a instalației de încălzire, economisind energie și evitând costuri inutile.

Asigură-te că termostatul tău funcționează optim, comandă de la Utilul termostatul potrivit și evită cele mai frecvente greșeli în folosirea acestui dispozitiv esențial pentru centrala termică!


Abonează-te pe

Partenerii nostri
kanald.ro
Semnul divin primit de tatăl lui Sebi, unul din tinerii morți în accidentul provocat de... Semnul divin primit de tatăl lui Sebi, unul din tinerii morți în accidentul provocat de Vlad Pascu. Nu i-a venit să creadă ce a surprins camera de supraveghere: „Am rămas înmărmurit”
spotmedia.ro
„Rusia are tot dreptul să atace NATO acum” – mesajul Kremlinului, în gura unui colonel... „Rusia are tot dreptul să atace NATO acum” – mesajul Kremlinului, în gura unui colonel american în retragere
b1.ro
Cabral, martorul fenomenului uluitor de la malul mării. Prezentatorul TV a filmat... Cabral, martorul fenomenului uluitor de la malul mării. Prezentatorul TV a filmat totul: “Nu-mi dau seama cum” (VIDEO)
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si