Jador, invitat duminica aceasta, la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”
Jador, celebrul cântăreț de manele din România, este invitatul ediției de duminică, al emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la ora 23:15, la Kanal D.
Pe numele său real Remus Ionuț Dumitrache, Jador este acum unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți de manele din România, a atras atenția unui public uriaș odată cu participarea la emisiunea ”Puterea dragostei”, de la Kanal D, și acest fapt l-a transformat rapid într-un personaj celebru.
De nenumărate ori, Jador a ținut prima pagină a tabloidelor, iar piesele lansate singur, sau în colaborare cu alți artiști, i-au adus acestuia milioane de vizualizări în mediul online.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
“Singura dată când am furat, și mi-a părut foarte rău, a fost când am furat fasolea unui om. Acum s-a întors roata, oamenii fură de la mine…”, este unul dintre răspunsurile oferite de Jador la una dintre întrebarile adresate de Denise Rifai.
”Cine este regele manelelor în România?”, ”Cine vă negociază contractele?”, ” Ați renunțat la planul de a deveni profesor universitar?”, ” A fost cancerul părinților cea mai mare încercare din viața dumneavoastră?”, ”Când ați furat ultima dată?”, ”Ați plătit 100 de mii de Euro pentru numele Jador?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care celebrul cântăreț de manele Jador va trebui să răspundă duminica aceasta, în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la ora 23:15, la Kanal D.