Andrei Bucă este una dintre victimele de la Colectiv. El a murit pe 30 octombrie 2015. Părinții au fost sfâșiați de durere că singurul lor fiu a pierit la 29 de ani. De curând, ai au avut parte de o minune.

Citeste si: VIDEO- Paturile pentru marii arși, încă puține în România

Dorin și Marcela Bucă au avut nevoie de o motivație extrem de puternică pentru a trăi mai departe.

După șase luni de la tragedie, tatăl lui Andrei Bucă a luat pentru prima data în considerare ca el și soția sa să aibă încă un copil. Marcela Bucă avea o vârstă la care medicii nu îi dădeau mari șanse să devină mamă din nou. Însă, la 52 de ani, ea a dat naștere unei fetițe.

„Eu nu cred că eu, după acel accident, am mai fost eu! Cred că vreo 6 luni de zile n-am ştiut ce se întâmplă cu mine şi am trăit într-o ceaţă.

Când mi-am revenit cât de cât, mi-am dat seama că ori mai avem un copil, ori încetăm să mai existăm”, mărturisea Dorin Bucă.

Minune în viața unei familii ce a pierdut un copil în incendiul de la Colectiv

Cuplul a avut emoții uriașe pe parcursul sarcinii. Cei doi au declarat că obișnuiau să trimită analizele în China pentru a se asigura că bebeluşul din pântece se dezvoltă normal.

„Pentru mine Andrei este undeva plecat.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

Citeste si: Incendiu la secția COVID-19. Opt pacienți au murit

Eu cred că el trăieşte undeva şi eu sper să mă întâlnesc cu el peste zeci de ani, după ce cresc fetiţa. Pentru că am o obligaţie faţă de ea. După acea haină neagră pe care am îmbrăcat-o la moartea lui Andrei, Dumnezeu ne-a dat o altă haină albă. Pe aceea am îmbrăcat-o pe haina neagră. După ce am aflat că a rămas însărcinată, am trimis analizele în China ca să ne dăm seama dacă va fi sănătos, normal… Atunci, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril am primit răspuns că totul este în regulă şi că este fetiţă! În momentele astea, rămâi mut”, mai spunea Dorin Bucă.

Fetița s-a născut la ora în care a murit fratele său, Andrei Bucă. Micuța Andreea Gabriela a venit pe lume pe 30 martie 2017, la ora 22:30. Exact la ora la care fratele său mai mare a decedat.

„Fetiţa s-a născut în aceeaşi zi, pe 30 şi la aceeaşi oră când a plecat Andrei. Pe 30 a fost accidentul de la Colectiv, fetiţa s-a născut pe 30 martie, la aceeaşi oră: 22:30”, declara Dorin Bucă.

Tatăl lui Andrei Bucă mărturisea că micuţa Andreea seamănă foarte mult cu fratele ei. El spunea că fetița obișnuiește să-l strige pe nume atunci când vede tablourile cu el.

„ Seamănă ca două picături! Acelaşi păr, acelaşi mers, aceeaşi ochi, aceeaşi viteză în mişcare, poate chiar puţin peste Andrei. Este foarte isteaţă, face puzzle cu două mâini deodată, e un vis de copil (…) Deja se uită la tablourile lui Andrei, spune *Andei, Dei…*. Se joacă pe lângă ele. Dacă vede că eu mă duc la tablou şi îi pup mâna, vrea şi ea. O să fie o legătură peste ani cu totul excepţională. Dar va fi greu să-i povestim. Va trebui să afle de la noi întâi”, spunea bărbatul.

Citeste si: Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Colectiv- FOTO

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro

6-ani-de-la-colectiv-mama-la-52-de-ani

Incendiul de la Colectiv, din 2015.

[Sursa foto: Facebook]

Andrei Bucă absolvise Facultatea de Arhitectură și lucra la o firmă de calibru din București. Deși primea oferte din străinătate, tânărul a vrut să devină un arhitect de renume în România și s-a încăpățânat să rămână în țară. La vârsta de 29 de ani avea să-și piardă viața în incendiul de la Colectiv, din 30 octombrie 2015.

Citeste si: S-a aflat cauza morții Danielei Niţă, patroana firmei de artificii anchetată în dosarul Colectiv


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si