89 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu. 8 lucruri pe care nu le știai despre viața personală a poetului
Nichita Stănescu viața personală. Năcut pe 31 martie 1933, Nichita Stănescu a fost un poet, eseist, scriitor român și membru post-mortem din cadrul Academiei Române. A fost un poet care prin teoriile, jocurile, abilitățile și stările sale a oferit poeziei românești o altă înfățișare. Iată 8 lucruri pe care nu le știai despre viața personală a poetului!
Nichita Stănescu viața personală. Despre viața personală a poetului nu se cunosc foarte multe lucruri, acesta era de părere că „Poetul nu are biografie: biografia lui este, de fapt, propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreață sau mai puțin măreață”.
Nichita Hristea Stănescu s-a născut la 31 martie 1933, în Ploiești, județul Prahova și s-a stins din viață pe 13 decembrie 1983, la Spitalul Fundeni din București.
Tatăl său s-a născut pe 19 aprilie 1908. Acesta provenea dintr-o familie de țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800 care mai apoi au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni și au dus mai departe munca bunicului artistului, Hristea Stănescu, care se ocupa cu producerea și comercializarea producerii unor țesături grele de tipul abalei.
Mama poetului, Tatiana Cereaciuchin, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Bunicul matern al poetului era fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin. Revoluția sin Octombrie l-a făcut pe generalul Nikita Cereaciuchin să se mute cu soția și cele două fiice la Constanța și mai apoi la Ploiești, unde se vor stabili.
Pe data de 6 decembrie 1931 viitorii părinți ai poetului se vor căsători la Ploiești, iar primul lor copil va purta numele celor doi bunici, Nichita Hristea Stănescu.
Lucruri pe care nu le stiai despre viata personala a poetului Nichita Stanescu
În perioada 1944 – 1952 a urmat Liceul „Sf. Petru şi Pavel”, transformat ulterior în „Mihai Viteazul”, din Ploieşti, pentru ca în perioada 1952 – 1957, să urmeze cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.
În 1952, chiar în primul său an de facultate, se căsătorește cu cea de-a doua sa dragoste din adolescenţă, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărţi după un an.
Nichita Stănescu și Magdalena Petrescu.
v
În 1962 s-a căsătorit cu poeta şi eseista Doina Ciurea, din dragostea căreia poetul se va inspira pentru tema volumului „O viziune a sentimentelor”.
Ulterior, îi va declara dragostea poetei și autoarei Gabriela Melinescu, alături de care se vor inspira reciproc în scrierea și construirea universurilor abstracte. Din cauza faptului că poetul era nevoit să meargă prin tribunale, chemat fiind de Doina Ciurea, Gabriela renunță la relație și alege să plece în Suedia la Stockholm, unde se căsătorește cu un editor.
De nenumărate ori, poetul a fost chemat la Stockholm de către Gabriela, dar a refuzat invitațiile motivând gelozia absurdă.
Nichita Stănescu și Gabriela Melinescu: „Ce a existat însă între mine și Gabriela s-a dovedit a fi unic”
În 1982 se căsătoreşte cu Todoriţa (Dora) Tărâţă. Când a cunoscut-o avea 45 de ani, iar primele lui cuvinte au fost „ești a mea”. Aceasta a rămas alături de el până în ultima clipă de viață a poetului, iar după a plecat și s-a stabilit la Paris.
Nichita Stănescu și Dora.
„ Am avut și eu o mare iubire totală, dusă nu până la capăt, ci până în pânzele albe ale capătului. Faptul că ne iubeam ca disperații și eram în stare de orice unul pentru altul a făcut din relația mea cu Gabriela o poveste de dragoste. Ce a existat însă între mine și Gabriela s-a dovedit a fi unic. Doamne, ce frumos era, de ce a trebuit să se termine? … De ce a ars totul atât de repede?“, spunea cu regret poetul Nichita Stănescu despre Gabriela Melinte.
Pentru o perioadă scurtă de timp a fost orector şi apoi redactor la secţia de poezie a Gazetei literare. La scurtă vreme este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, împreună cu Adrian Păunescu. În 1970 devine redactor-şef adjunct la „România literară”, revistă coordonată de Nicolae Breban.
Un an mai târziu obține pentru ultima dată în cariera sa de scriitor Premiul Uniunii Scriitorilor şi i se atribuie Premiul internaţional Johann Gottfried von Herder. Este numit publicist comentator la „România literară” și se mută în ultima sa locuință situată în Piața Amzei, numărul 9, unde la geamul său va crește celebrul salcâm Gică.
Pe 4 martie 1977, în timpul cutremurului, Nichita Stănescu încearcă, în zadar, să îl salveze pe prietenul său Nicolae Ştefănescu, dar din păcate este lovit de un zid care s-a prăbuşit după cutremur. În urma şocului suferă o paralizie de scurtă durată a părţii stângi a corpului care va lăsa ceva sechele şi după vindecare.
În august 1981 are prima criză hepatică și se internează la spitalul Fundeni, iar după externare va ascunde de apropiați semnele problemelor sale de sănătate, în timp ce medicii rămân uimiți de rezistența poetului în fața bolii. Când a împlinit vârsta de 50 de ani, pe 31 martie, marele poet are parte de o sărbătorire națională.
În cadrul unei călătorii în Iugoslavia are o criză foarte gravă și solicită intervenția medicilor. Pe 12 decembrie suferă o criză puternică de ficat și este transportat de urgență la Fundeni, unde pe 13 decembrie se stinge din viață. Ultimele sale cuvinte ale poetului au fost: „ Respir, doctore, respir”
Pe 15 decembrie este înmormântat la cimitirul Bellu din Capitală, iar din 1990 este membru post-mortem al Academiei Române.
