9 din 10 oameni nu pot vedea animalul ascuns în această poză
Selecţia naturală joacă un rol foarte important în supravieţuirea speciilor, iar felul în care animalele reuşesc să se camufleze este determinat genetic, fiecare generaţie reuşind să se adapteze la mediul înconjurător. Cel mai comun tip de camuflaj este adaptarea culorii pielii cu habitatul, iar unele specii sunt deja cunoscute pentru abilitatea lor de a-şi ajusta culorile în funcţie de locul în care stau.
Author: Razvan Ilie luni 30 noiembrie 2020 , 18:37
Pozele de mai jos îți vor da serios de lucru pentru că animalele din ele sunt versate în arta camuflajului. Mai puțin girafa dintr-un dintre imagini, dar chiar și ea este greu de găsit din cauza unghiului în care a fost fotografiată.
9 din 10 oameni care au participat la test s-au dat bătuți
Supravieţuirea poate fi o cursă în sălbăticie, în special dacă eşti mai mic sau mai lent decât posibilii tăi prădători. Acesta este motivul pentru care majoritatea speciilor de animale au dezvoltat de-a lungul evoluţiei diferite moduri de a se camufla, scrie boredpanda.com.
Tipurile de camuflaj diferă în funcţie de anumiţi factori, precum psihologia şi comportamentul animalului şi al prădătorului său, mediul înconjurător şi modul în care animalele trăiesc şi felul în care îşi procură hrana.
Cel mai întâlnit mod de a se ascunde este camuflarea, asemănarea cu mediul înconjurător.
Printre animalele care se pot camufla foarte bine se numără bufniţele, broaştele, omizile, căluţii de mare, păianjenii, potârnichea polară, peştii şi cameleonii.
Să începem testul: prima imagine conține un animal camuflat, următoarea imagine oferă rezolvarea. Câte animale reușești să găsești fără ajutor?