Close sidebar
Close sidebar

A fost eliberat primul român care a fost condamnat la închisoare pe viață, după 1990

Brăileanul Remus Tudor, în vârstă de 44 de ani, a fost lăsat în libertate după 20 de ani de detenție.

M.A.,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Tudor a fost arestat în aprilie 1990, fiind acuzat de crimă, după ce a și-a ucis cu un cuțit o colegă de serviciu.

Brăileanul a fost primul român condamnat la închisoare pe viață după căderea regimului comunist, în condițiile în care pedeapsa cu moartea a fost abrogată, astfel Remus Tudor nu a mai riscat această pedeapsă capitală.

În momentul în care a fost închis avea 23 de ani. Timp de două decenii a fost mutat în mai multe închisori. Inițial, a fost încarcerat la penitenciarul Brăila, apoi a ajuns la Mărgineni, Rahova și Craiova.

În data de 10 noiembrie 2011 a ajuns la Penitenciarul Giurgiu, acolo de unde a fost eliberat, luni, 1 octombrie.

„Deţinutul a trecut până acum prin patru comisii de eliberare, după 20 de ani de închisoare efectuată zi cu zi. Primele trei comisii i-au respins cererea, iar pe aceasta, cea de-a patra a acceptat-o şi penitenciarul nostru, şi instanţa (Judecătoria Giurgiu- n.r.)”, a spus purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Giurgiu, comisar Florinel Stănică.

Legea spune că cei condamnați definitiv la detenția pe viață pot fi puși în libertate doar dacă au executat cel puțin 20 de ani de pedeapsă și au avut pe perioada detenției un comportament ireproșabil.

În pușcărie, Remus Tudor a învățat să picteze. Are și un site, pe care își pune în vânzare operele de artă.

Când a fost eliberat, Tudor a vorbit cu jurnaliștii:

 „Mă încearcă emoţii, da, şi un oarecare dor, dar e o mică stare emoţională. Da, este o zi perfectă, uite e soare, e bine! Mi-e dor să înot, să mănânc unele lucruri- mă rog, astea sunt intimităţi. Ca şi persoane, cel mai dor îmi este de sora mea. Prieteni vechi nu mai am, dar am unii noi”, a spus Remus Tudor.

Citeste si: Ce ocupație are Ghiță Ciobanu după ce a cunoscut celebritatea

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Citeste si: Preşedintele irakian Barham Saleh insistă pe lângă Donald Trump, la Davos, asupra retragerii trupelor străine din Irak

Jurnaliștii l-au întrebat și cu ce se va ocupa din acest moment în care este un om liber:

 „Acum am la mine 12 milioane de lei şi mi-am propus să le cheltuiesc până mâine. Nu vreau să supravieţuiesc, ci vreau să am succes”, potrivit Adevărul.

Citeste si: Anunț de ultimă oră de la Guvern! Ce se întâmplă cu programul Prima Casă 2020?

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Totodată, Remus Tudor își propune să părăsească țară după o perioadă, dorind să ajungă în Marea Britanie sau Olanda. Fostul condamnat a menționat că vrea să îl întâlnească pe omul politic Victor Ponta.

 

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI