Construcția finanțată de un operator privat este realizată pe Blocul Operator Central al Spitalului Universitar de Urgență București și reprezintă un nou punct de referință pentru sistemul de sănătate din România.

Citeste si: Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti anunţă efectuarea primului zbor pe noul heliport de 1 milion de euro

Citeste si: Investiție de aproape 20 de milioane de euro în sănătate! Spitalul Universitar din București va avea cel mai modern centru de radioterapie

Citeste si: Heliportul Spitalului Universitar, premieră medicală pentru România

Începând de azi, elicopterele medicale vor beneficia de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte! Astfel, indiferent de momentul zilei, durata transporturilor medicale pe calea aerului este scurtată semnificativ. Pacienții vor fi transportați direct în Unitatea de Primiri Urgențe cu ajutorul unui lift și al unui culoar suprateran, ambele investiții fiind de asemenea susținute financiar în integralitate de compania privată.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”În acest amplu proiect pentru sistemul sanitar din România am avut un singur obiectiv major: să ușurăm munca celor mai buni medici din România și să oferim o șansă în plus pacienților aflați în stare gravă și foarte gravă, care au nevoie de îngrijire medicală înalt specializată în Centrul Universitar București, prin scurtarea timpului în care ajung la camera de gardă. În acest proiect major au fost implicați cei mai buni specialiști, astfel încât acest heliport medical să devină un punct de referință pentru toate spitalele din România”, a declarat Ioana Bazavan, director operational

al companiei care a finanțat heliportul.

În 2018, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar au fost transferați cu elicopterul peste 200 de pacienți din toată țara, iar fiecare secundă este vitală în salvarea acestor oameni.

”Cu ajutorul acestui heliport, la Spitalul Universitar de Urgență din București se scrie istorie. Marcăm o serie de premiere pentru binele pacienților. Am jurat să salvăm vieți, avem un colectiv medical înalt specializat, iar acum avem și cel mai modern heliport din țară. Investiția realizată de Maxbet scurtează semnificativ timpul necesar pentru salvarea de vieți, reduce din presiunea la care sunt supuși salvatorii. Acest proiect nu este un câștig real doar pentru locuitorii Capitalei, vorbim de pacienți din toată țara care vor beneficia de un transport rapid, pacienți a căror viață va fi salvată în Unitatea noastră de Primiri Urgențe și în blocul operator”, a declarat Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.

Platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip grinzi din oțel și stâlpi zăbreliți, este dotată cu jgheaburi și plase de siguranță, cu instalație electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecție și de stingere a incendiilor. Compania ABC Development Aviation este proiectantul și managerul de proiect al heliportului, societatea fiind specializată în construcția de heliporturi medicale și civile.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

O altă investiție CSR derulată de compania respectiva la Spitalul Universitar de Urgență București a constat în amenajarea și dotarea Centrului de Pretransplant de celule stem, unde sunt pregătiți pacienți cu leucemie în vederea transplantului medular, investiția având o valoare de 200.000 euro. 

 

Despre Spitalul Universitar de Urgență București 

SUUB este unul dintre cele mai mari spitale de urgență din România de grad IA care are în structura sa peste 45 de secții și compartimente în specialitățile medicale și chirurgicale. Anual aici sunt îngrijiți peste 55.000 de bolnavi în spitalizare continuă, peste 60.000 de bolnavi în spitalizare de zi, iar consulturile în UPU și Ambulatoriul integrat depășesc 300.000 de pacienți în fiecare an.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si