Considerat până acum cel mai mare artist român în viaţă, Daniel Spoerri a fost un artist tipic pentru fenomenul interferenţei artelor. El nu s-a rezumat la arta vizuală, ci a fost în acelaşi timp balerin, mim, regizor, poet, fondator al curentului „Eat Art“, reprezentant al dadaismului, semnatar al manifestului Noului Realism şi proprietar de gradină-expoziţie.

A murit Daniel Spoerri

„Suntem profund întristaţi de moartea lui Daniel Spoerri, o figură emblematică şi membru fondator al Nouveau Réalisme”, a transmis Muzeul de artă modernă şi contemporană pe X.

„Perspectiva sa unică asupra artei, prin „tableau-pièges” şi asamblările sale neaşteptate, a capturat momentul, obişnuitul şi surprinzătorul. Moştenirea sa va rămâne o sursă singulară de inspiraţie şi reflecţie”, a continuat instituţia.

Artistul, născut în 1930 pe malul Dunării la Galaţi (estul României), este cunoscut mai ales pentru naturile sale moarte tridimensionale legate de arta mesei. Principiul este simplu: la sfârşitul unei mese, Daniel Spoerri „îngheaţă” urmele mesei (tacâmuri, farfurii, resturi alimentare, ambalaje etc.) lipindu-le de suport.

El numeşte acest lucru „Eat Art”, lucrări şi acţiuni care descriu mâncarea şi obiceiurile noastre alimentare. Cu acest concept, fostul dansator a fondat mişcarea „New Realism” în 1960, alături de artişti precum Yves Klein, Arman, Raymond Hains şi Jean Tinguely.

Cine este Daniel Spoerri

Artistul s-a născut la Galaţi, pe 27 martie 1930. Chiar dacă tatăl său, Isaac Feinstein, s-a convertit la creştinism, a fost arestat şi ucis în 1941.

Mama sa a reuşit, un an mai târziu, să emigreze în Elveţia, unde viitorul artist a fost adoptat de unchiul pe linie maternă şi înregistrat ca Daniel Spoerri.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Dovada că Nicolae Ciucă i-a dat lui Klaus Iohannis vila din Aviatorilor. Semnătura lui apare pe Hotărârea de Guvern- antena3.ro

Citeste si: O femeie din Constanța va primi 50.000 € după ce a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân- wowbiz.ro

În anii ’50, a studiat dansul şi baletul, devenind prim solist la Opera de Stat din Berna. În această perioadă, a întâlnit artişti suprarealişti celebri, printre care Jean Tinguely, Marcel Duchamp şi Man Ray.

În 1960, Spoerri a semnat manifestul "Noului Realism", un corespondent european al pop-art-ului american, care se opunea artei abstracte a modernismului târziu.

 

Între 1968 şi 1972, Daniel Spoerri a mers până acolo încât a condus un adevărat restaurant la Düsseldorf (Germania), de unde clienţii care îşi permiteau puteau pleca cu propriile lucrări.

El a dublat această iniţiativă prin crearea galeriei Eat Art, unde artişti precum Cesar, Ben şi Arman au expus creaţii comestibile efemere, în timp ce pictori precum Pierre Soulages au luat parte la unele dintre banchetele sale.

Citeste si: Anunț pentru pensionarele din țară! Când vor fi încărcate cardurile de alimente- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dureros din spatele piesei "Maria, Maria". Ce spune Lidia Buble despre noua lansare muzicală: "E inspirată dintr-o experiență reală"- radioimpuls.ro

Citeste si: Veste șoc pentru locuitorii unui cartier: Toată strada lor a fost scoasă la vânzare, cu tot cu case. Unii stau acolo de 25 de ani- antena3.ro

Artistul a căutat să scape de această etichetă de "artist al farfuriilor murdare”, potrivit News.ro. În seria sa „détrompe-l'oeil”, el a lipit un obiect real pe o pânză sau pe o tapiserie găsită la un târg de vechituri, punând la îndoială graniţele dintre realitate şi iluzie.

Lucrările sale au făcut obiectul unor retrospective în numeroase muzee, inclusiv la Centrul Pompidou din Paris în anii 1990. Mai recent, în 2021, Musée d'art moderne et d'art contemporain (Mamac) din Nisa i-a dedicat o expoziţie majoră.

Anul trecut, la târgul MoBU de la Bucureşti, Daniel Spoerri a fost invitat special, cu o expoziţie personală de 120 de lucrări- „A Moment for Eternity/ Daniel Spoerri, O Clipă pentru eternitate”.

Spoerri este prezent în colecţiile MoMA (New York), Tate Modern (Londra) şi Centre Pompidou (Paris).


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si