In articol:
Mijlocul de transport în care se aflau 18 persoane de cetățenie română, angajate în agricultură, s-a răsturnat într-o curbă pe o șosea din Andaluzia, între localitățile Pedrera și La Roda, Spania.
Doi oameni s-au stins din viață, iar alți trei au fost transportați în stare gravă la spital.
Alți 13 pasageri au suferit răni ușoare.
Românii se aflau în Spania pentru a munci în agricultură
Conform jurnaliștilor de la ABC de Sevilla, dintre pasagerii cu răni ușoare, șase au ajuns la un spital din Pedrera și alți șapte se află la un centru de sănătate din Estepa.
Citeste si: Armata rusă are probleme mari cu resursele de război. „Nu mai vedem salve de rachete de croazieră"
Muncitorii români urmau să lucreze pe un câmp din Antequera.
Oamenii legii din Spania încearcă să afle cauza accidentului.