Accident cutremurător pe A1! Un tânăr de 22 de ani a murit după ce mașina în care se afla a intrat într-un TIR
Tânărul de 22 de ani era din Hunedoara și nu a supraviețuit impactului.
La doar 22 de ani, un tânăr din Hunedoara a pierit în urma unui accident cutremurător care s-a petrecut marți noaptea, pe A1. Mașina în care se afla tânărul a intrat violent într-un autocamion care era parcat regulamentar pe autostradă.
Accidentul s-a petrecut în jurul orei 01:30 noaptea. Alarma s-a dat imediat, iar la fața locului au ajuns echipajele de intervenție.
Citește și: VIDEO Polițistul nervos, cercetat penal! Omul legii a fost filmat în timp ce lovea telefonul unei persoane
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
„La data de 19 iunie 2024, în jurul orei 01.32, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Autostrăzi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe A1, km 297, sensul de mers Sibiu-Sebeș. Un autovehicul ar fi intrat în coliziune cu un autocamion care se afla parcat regulamentar.
La locul evenimentului rutier a intervenit și Secția de pompieri Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerarea și 2 ambulanțe SAJ pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare”,
anunță ISU Alba.La fața locului au ajuns în scurt timp mai multe echipaje de intervenție, care au încercat să îl scoată cât mai repede pe tânăr dintre fiarele contorsionate. În urma impactului, mașina a fost strivită, iar tânărul nu a mai putut fi salvat, în ciuda eforturilor pompierilor.
Bărbatul de 22 de ani era singur în mașină în momentul accidentului.„La sosirea forțelor de intervenție la locul producerii accidentului aceștia au găsit un autoturism strivit în care se afla o persoană, care prezintă leziuni incompatibile cu viata, mai exact conducătorul auto, care era singur în mașină. Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Hunedoara”, se mai arată în comunicat.